Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Pe lângă carnetul de şomer, persoanele afectate îşi mai pot ridica un card cu care se pot autentifica în sistem…

Un nou serviciu este oferit celor care aşteaptă lună de lună la coada şomajului, dar şi celor care visează la un loc de muncă mai bun. Este vorba despre emiterea Cardului Profesional European, sub sloganul „Investeşte în oameni!” al Fondului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane.

Procedura se adresează persoanelor care îşi caută de lucru sau care sunt deja în evidenţele agenţiilor de şomaj, care îşi pot ridica instrumentele de la sediul acestor instituţii. Emiterea acestor carduri se face în cadrul unui proiect european menit să sprijine căutarea de locuri de muncă dar şi modernizarea serviciilor oferite de instituţiile de profil. Pe scurt, se introduce un sistem informatic complex, ce are la bază cardul ca instrument de autentificare. Iniţiativa este derulată în parteneriat, la nivel naţional, între Agenţia naţională de profil şi un SRL, şi se derulează vreme de 33 de luni, însă emiterea cardurilor va continua şi după finalizarea proiectului.

Din păcate, însă, noile carduri profesionale vor avea doar rolul de a autentifica utilizatorul în sistem, nicidecum să-i sporească şansele de angajare. Până la urmă, în amărăciunea sărăciei, unui şomer nu-i mai lipsea decât un card

Antoniu Mocanu