Caraş-Severin, Romania

CARAŞ.SEVERIN – Chiar dacă au înnoptat, în medie, cu 0,2 nopţi mai puţin decât anul anterior, numărul turiştilor care au admirat minunăţiile judeţului a crescut cu aproape 20 de procente.

Statistica judeţului ne-a arătat că stăm bine la exporturi, că exportăm mai mult decât importăm, iar la acest capitol stăm bine chiar şi la nivel naţional. Rău e că stăm bine şi la „exportul“ de cetăţeni, însă economia judeţului continuă să duduie din tot ce i-a mai rămas, turismul atinge cote tot mai mari, numărul de turişti aproape egalând populaţia stabilă a judeţului. Din păcate, salariile sunt o bulină neagră pentru cărăşeni, la fel cum şi numărul de angajaţi, care este cu mult depăşit de cel al pensionarilor…

Vorbind despre capitolul economic, Gheorghe Petre, șeful statisticii cărăşene preciza că, în 2018, „volumul producţiei industriale faţă de anul precedent, a scăzut cu 0,3%, deci suntem foarte aproape de volumul producţiei industriale din anul precedent, şi a crescut faţă de anul 2015, care este an de bază faţă de care calculăm aceşti indici, cu 5,3%. În ceea ce priveşte indicele cifrei de afaceri în industrie, în preţuri curente, faţă de anul 2015, cifra de afaceri a crescut cu 14%, iar faţă de anul 2017 – cu 5,8%“.

Cifrele la turism sunt chiar impresionante: „În anul 2018, s-au cazat pe teritoriul judeţului 228.000 de turişti, cu 18,5% mai mulţi decât în anul 2017, a precizat oficialul. La numărul de înnoptări s-au înregistrat 738.000 de înnoptări, cu 6,2% mai multe decât în anul 2017. Durata medie a sejurului a scăzut de la 3,4 în 2017, la 3,2 zile pe turist“.

În ceea ce priveşte numărul de salariaţi, șeful statisticii cărăşene declara: „La sfârşitul lunii decembrie 2018, aveam în jur de 56.000 de salariaţi, ca efective, 57% lucrau în comerţ şi servicii, 38,5% în industrie şi construcţii, iar restul de 4,5 lucrau în agricultură, silvicultură şi ce-a mai rămas. Câştigul salarial, în luna decembrie 2018, brutul era de 3.807 lei, în timp ce câştigul salarial la nivelul României era de 4.930 de lei. După cum vedeţi, câştigul salarial pe judeţ este inferior câştigului salarial la nivel naţional. Netul: 2.283 pe judeţ, în timp ce pe ţară era 2.957 de lei. Şomajul, în luna decembrie aveam 5.357 de şomeri, înregistrându-se o rată a şomajului de 3,2%. Locuinţe terminate, în anul 2018, pe teritoriul judeţului s-au terminat 139 de locuinţe, 84 în mediul urban, 55 în mediul rural. Pensionarii de asigurări sociale de stat: avem în jur de 72.000 de pensionari, cu o pensie medie lunară de 1.163 de lei, asta în trimestrul IV 2018“.

1 Comment

  1. Cifrele prezentate, arata un judet de cosmar, oricum le-ai analiza.

    20.000 de angajati in industrie
    33.000 de angajati la stat si comert
    70.000 de pensionari

    200 de locuinte intr-un an,in tot judetul, cat in Timisoara, Cluj intr-o luna.

    Retorica voastra de politicieni, dragi conducatori, poate acoperi saracia aceasta lucie ?
    Voua nu va pasa de viitor ci doar sunteti orbiti de bani si putere!

Adaugă comentariu