CARANSEBEŞ – Operatorul de apă-canal a cerut o creștere de nici mai mult, nici mai puțin, de 30% pentru canalizare și 3% pentru apa potabilă
Asta în condițiile în care noua stație de epurare nu a fost încă dată în folosință, iar apa vine prin cădere la Caransebeș. Aleșii locali nu au marșat însă la solicitarea AquaCaraș și au respins-o cu unanimitate de voturi. „AquaCaraș a motivat că noua stație de epurare va avea cheltuieli suplimentare vizavi de consumul energetic și noua tehnologie ce se va aplica. Această stație încă nu este funcțională, astfel că am propus Consiliului Local respingerea solicitării de majorare a tarifelor AquaCaraș pentru Caransebeș, considerând că și așa sunt destul de mari iar aici apa vine prin cădere, nu ca în alte localități. Când vom vedea o analiză temeinică a influențelor ce majorează tarifele, atunci putem lua în calcul anumite majorări. Până atunci trebuie să vedem și din partea AquaCaraș o deschidere în ce privește reorganizarea personalului, o restrângere a susținerii pentru anumite activități sportive și un management eficient al prețului de cost”, a precizat primarul Marcel Vela.
Mai mult, legislativul a respins și o altă cerere a operatorului de apă-canal. Consilierii locali nu au fost de acord să renunțe la amenzile care vor fi aplicate operatorului de apă-canal, hotărâre adoptată în luna august, după ce la robinetele caransebeșenilor a curs, zile la rând, apă murdară.