Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – A venit și rândul uneia din cele mai circulate străzi caransebeșene, Căpitan Iancu Temeș, să vadă un asfalt ca-n palmă. Acces important spre piața agroalimentară, fosta stradă a Poștei, așa cum o știu locuitorii, a lăsat în urmă gropile și plombările și are de miercuri după amiaza un asfalt pe care se poate circula într-un mod civilizat, lucrările făcând parte din planul municipalității de asfaltare a mai multor străzi în această vară.

Iar dacă asfaltul e ca-n palmă, capacele de canal dau încă bătăi de cap șoferilor, ceea ce l-a făcut pe primarul Felix Borcean să solicite înțelegerea acestora pentru alte câteva zile, până când se va finaliza ridicarea acestor capace de canal.

„Îi rog pe caransebeșeni să fie răbdători în zilele care urmează pentru că pe tronsoanele deja asfaltate (C.D.Loga, Cazărmii, Romanilor și Iancu Temeș) se va interveni cu marcajele rutiere aferente și, de asemenea, cu ridicarea capacelor de canal, de care s-a vorbit foarte mult în mediul online în ultimele zile, dar asta este procedura. Sigur, nu este plăcut ca după asfaltare să rămână în urmă aceste gropi ale canalelor, dar discutând cu constructorul mi s-a explicat că acesta este cursul firesc al lucrărilor, urmând ca în cel mai scurt timp aceste canale să fie ridicate. După cum ați văzut și în restul Caransebeșului, una din primele măsuri pe care le-am cerut celor de la Serviciul Public de Întreținere și Reabilitare a fost această campanie de ridicare a canalelor, pentru că pe aproape toate străzile ne confruntam cu această problemă”, a declarat edilul Caransebeșului.

În funcție de rectificarea bugetară mult așeptată la începutul lunii septembrie, lucrările vor continua, una din prioritățile municipalității fiind strada Gării.

Enable referrer and click cookie to search for pro webber