CARAȘ-SEVERIN – Asociaţia Wild Caraş-Severin ne prezintă în această săptămână noi imagini din viaţa sălbatică a judeţului nostru. Caii sălbatici din Banat şi-au făcut pentru câteva momente apariţia în faţa privitorilor încântaţi de frumuseţea şi eleganţa acestora.
„Sosirea primăverii aduce un nou motiv de bucurie echipei noastre. După o scurtă căutare, am găsit zilele trecute o herghelie mică de cai sălbatici. Spre bucuria noastră, am văzut că aceştia au deja primii mânji. Am încercat să ne apropiem cât mai mult, să savurăm experienţa la maxim, însă am fost avertizaţi de mai multe ori să păstrăm distanţa“, au precizat membri asociaţiei în descrierea imaginilor.
Foto: Asociația Wild Caraș-Severin