Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Consilierii județeni au aprobat, în ședință ordinară, câteva hotărâri legate de alocări financiare.

Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Caraș-Severin pe luna mai au fost câteva proiecte de hotărâre legate de modificarea bugetului aparatului propriu al Consiliului Județean Caraș-Severin.

„Din excedentul bugetar de anul trecut a fost preluată suma de 463.240 de lei, acești bani fiind necesari pentru a include pe lista de obiective finanțate de către Consiliul Județean unele studii și lucrări ce nu erau finanțate în cadrul unor proiecte. Este vorba de documentația tehnico-economică privind lucrările de reabilitare și de eficientizare, din punct de vedere energetic, la cele trei staționare ale Spitalului Județean de Urgență Reșița. Pe o axă din POR încercăm să depunem un proiect prin care să finanțăm aceste lucrări, iar această sumă ar acoperi costurile pentru studiul de fezabilitate“, a precizat președintele CJ, Silviu Hurduzeu. De asemenea, suma de 33.000 de lei este prevăzută pentru lucrările de racord la gaz, la investiția pe care CJ a făcut-o printr-un proiect norvegian, la complexul social „Vasile cel Mare“, în parteneriat cu Episcopia Caransebeșului, care are ca destinație copiii proveniți din familii monoparentale sau copiii care au părinții plecați la muncă în străinătate.

„În plus, am prevăzut și o sumă de bani pentru buna desfășurare a acestui proiect finanțat în totalitate de statul norvegian. Până vom primi acești bani, însă, suma a fost prevăzută în bugetul nostru din excedentul bugetar de anul trecut. Au mai fost și alte puncte legate de buget, deoarece, într-o ședință anterioară a CJ Caraș-Severin, cele patru cămine care se aflau în subordinea CJ, toate cu personalitate juridică, cele trei cămine pentru persoane vârstnice Reșița, Caransebeș și Sacu și Căminul pentru persoane fără adăpost Caransebeș au fost preluate, de la nivelul Consiliului Județean, la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială, iar acest lucru se întâmplă cu data de 1 iunie. Ca urmare a acestui lucru, s-a modificat bugetul acestei instituții de asistență socială, astfel încât, în bugetul direcției să fie incluse și bugetele celor patru cămine“, a adăugat Hurduzeu. 

Adaugă comentariu