REŞIŢA – Majoritatea celor care au trecut pragul Bibliotecii Orăşeneşti „Tata Oancea“ din Bocşa au preferat hârtia în locul monitorului.
Chiar dacă fiecare nou an pare un apogeu al crizei, şi în prima parte a lui 2014, Biblioteca Orăşenească „Tata Oancea“ din Bocşa a continuat să-şi întregească patrimoniul de nestemate cu file, numărul acestora sporind cu 841 de volume, în valoare de 1.660 lei. Din acest total, doar 30 de cărţi au fost cumpărate, valoarea lor ridicându-se la 312 lei, restul provenind din donaţii.
În prima parte a acestui an, dintr-un număr total de 3.584 de utilizatori înscrişi, doar 1.226 au fost activi (cei care vin, consultă, citesc, împrumută), adică undeva în jurul unei treimi dintre ei, printre aceştia numărându-se şi 80 de cititori nou-înregistraţi.
Ca şi frecvenţă, pentru toate serviciile (nu doar pentru cărţi), biblioteca se bucură de un număr de 2.709 de utilizatori care-i trec pragul, dintre aceştia 1.109 venind sub cupola instituţiei culturale şi pentru serviciul Biblionet (nu neapărat exclusiv).
De la începutul acestui an, biblioteca s-a implicat în organizarea unui număr de 33 de manifestări culturale, 25 dintre acestea fiind derulate în colaborare cu alte instituţii. De aceste evenimente s-au bucurat aproximativ 1.340 de participanţi. De asemenea, anul acesta au mai fost organizate zece expoziţii de carte, de desene, de fotografii etc. Şi, la rândul lor, bibliotecarii au participat, în prima parte a anului, la 17 evenimente în afara instituţiei, plecând de la manifestări culturale, până la instruiri de specialitate.
„În această perioadă au fost realizate cinci liste bibliografice şi câteva articole de promovare a activităţii instituţiei şi a fondului de documente publicate în alte reviste de cultură; a fost editată revista «Bocşa culturală» nr. 1-2/2014; a fost organizat concursul de creaţii literar-artistice «Gânduri către Dumnezeu», ediţia a VII-a; a fost înfiinţat Centrul de Tineret Bocşa, în parteneriat cu Biserica Ortodoxă «Naşterea Maicii Domnului» din Vasiova, ne relatează Gabriela Şerban, managerul bibliotecii. Deşi beneficiază de un buget de criză – cel mai mic buget de care a dispus biblioteca în ultimii 20 de ani, de când mă aflu eu la această bibliotecă –, totuşi autorităţile locale sprijină activitatea acestei instituţii şi caută soluţii pentru a continua proiectele bibliotecii. De asemenea, ne bucurăm de sprijin din partea unor firme şi oameni de afaceri care, dincolo de actul cultural de calitate, apreciază munca şi profesionalismul bibliotecarilor“.
Antoniu Mocanu