Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Afișele electorale ale troicii PSD-UNPR-PC ce conțin denumirea Uniunea Social Liberală sub forma prescurtată de USL vor fi înlăturate din Caraș-Severin.

Decizia a fost luată duminică de Biroul Electoral Central, care trecut peste hotărârea luată în urmă cu două zile de Biroul Electoral nr. 11 Caraș-Severin și a admis contestația formulată de liberalii cărășeni.

Potrivit deciziei definitive a BEC, măsura administrativă va fi adusă la îndeplinire de către primarii tuturor localităților cărășene, astfel că aceștia vor fi obligați să îndepărteze afișele ce conțin acronimul „USL”.

Liberalii din Caraș-Severin au considerat că acțiunile PSD-UNPR-PC prin care se utilizau semnul electoral și denumirea alianței Uniunea Social Liberală fără acordul PNL aveau drept scop inducerea în eroare a electoratului cu privire la configurația și orientarea Alianței PSD-UNPR-PC.

„S-a susținut corect că, prin acțiunile sale, Alianța PSD-UNPR-PC induce în eroare electoratul prin prezentarea unei situații nereale, aceea a existenței și în prezent a Uniunii Social Liberale”, se arată în motivarea Biroului Electoral Central. Decizia BEC va fi comunicată Prefecturii Caraș-Severin care o va transmite mai departe tuturor primăriilor din județ.

Nina Curiţa