Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – Venit la Bocşa, fostul şef al statului îi invită în Mişcarea Populară toţi aleşii vechiului PDL.

La Bocşa, Băsescu a avut parte de mai multe decât şi-ar fi imaginat: a fost intonat Imnul naţional din care n-a fost scos versul referitor la Traian, a fost primit cu pâine, sare şi răchie, a făcut o baie de mulţime, a spus glume, a râs cu poftă şi a fost tras de limbă despre cele mai diverse subiecte.

Fostul şef al statului a făcut o vizită la Bocşa miercuri, 9 martie, unde a vorbit despre agitaţia politică preelectorală, de care poate beneficia formaţiunea pe care o conduce. Prima întâlnire, derulată sub cupola Primăriei Bocşa, a fost deschisă de primarul Eugen Cismăneanţu, care a confirmat ceea ce Jurnal CS a prezentat, în premieră, încă de vinerea trecută, adică faptul că a sărit în barca Mișcării Populare: „Pentru alegerile din iunie, voi candida pentru Mişcarea Populară. Am luat această decizie pentru că nu vreau să uit ce am promis cetăţenilor în 2012, că voi apăra interesele lor. Şi nu voi accepta sub nicio formă ca Partidul Liberal, prin conducerea pe care o are în Caraş-Severin, să pună la zid consilieri locali, să tragă la răspundere primar în funcţie pentru că nu am dorit să le facem jocurile de partid. Vreau să fiu foarte clar, în 2012 am candidat cu dl preşedinte Traian Băsescu, căruia-i mulţumesc pentru că mă simt extrem de onorat de prezenţa sa în Caraş-Severin şi în oraşul Bocşa“.

După 24 de ani de experienţă politică şi zece ani în fruntea României, a tranşat lucrurile spunând că nu a existat niciun moment când s-ar fi putut spune că omul politic Traian Băsescu nu a ştiut ce-a vrut. Iar acum îşi vrea alături primarii vechiului PDL şi promite că va susţine în special oameni tineri, cărora să le împărtăşească vasta sa experienţă politică. Deşi PMP nu are oficial niciun consilier la Bocşa, în sală au fost prezenţi zece dintre ei, toţi PDL-işti şi PNL-işti, din vechiul USL, care s-au alăturat fostului şef al statului. Primarul Cismăneanţu, provenit tot din PDL, a precizat că, deşi va candida din partea PMP, nu a demisionat din PNL.

Legat de alegerile locale, preşedintele a precizat că mizează pe faptul că Mişcarea Populară va reuşi cel puţin un scor de 10-12 procente, având ca obiectiv acoperirea cu candidaţi a tuturor localităţile din ţară, atât pentru primari, cât şi pentru listele de consilieri, „pentru că vrem să avem prima şansă dintre partidele neparlamentare să fim prezenţi în secţiile de votare. Şi când ai liste complete depuse, eşti primul care urmează în secţia de votare“.

Discuţiile cu Traian Băsescu au atins până şi subiectul Republicii Moldova, despre care acesta a declarat că programul formaţiunii pe care o conduce prevede unirea acesteia cu România şi restabilirea graniţelor naţionale pe Nistru.

Despre Sorin Frunzăverde, fostul şef al statului a mărturisit că nu l-a mai văzut decât în tabloul din galeria cetăţenilor de onoare, de pe peretele sălii de şedinţe a Consiliului Local Bocşa. Întrebat dacă l-ar primi în barca PMP pe cel care a fost primul om politic al judeţului, Băsescu a precizat: „Nu cred că şi-ar putea dori aşa ceva! (…) L-am întrebat pe dl primar, cum i-am întrebat pe mulţi alţi primari PDL cu care am rămas într-o relaţie bună, când v-a anunţat Blaga la televizor fuziunea cu Antonescu şi v-a luat aşa în traistă şi a spus «Uite, eu vin cu atâtea sute de primari, vin cu atâţia preşedinţi de consilii judeţene», v-a consultat înainte să vă pună pe masa tratativelor pentru fuziune? Şi de aceea cred că sunt şi probleme în interiorul PNL-ului. În această fuziune sunt greu de soluţionat lucruri care s-au făcut fără a-i consulta pe cei de care depindeau voturile partidului la ora respectivă“.

După conferinţa de presă derulată sub cupola Primăriei Bocşa, fostul şef al statului, însoţit de mai marii PMP-ului, s-au întâlnit cu membrii formaţiunii cărăşene şi cu simpatizanţi, în sala de şedinţe a Casei Orăşeneşti de Cultură.