REŞIŢA – Un bărbat de aproximativ 45 de ani s-a înecat, miercuri seară, în apele Lacului Secu, din zona turistică aparţinătoare de Reşiţa.
În jurul orei 21.10, autorităţile erau deja în alertă, în urma unui apel la 112, făcut de unul dintre amicii bărbatului, care ar fi căzut din barcă şi nu a mai ieşit la suprafaţă. Potrivit celor de la ISU, au fost efectuate căutări aseară, cu barca, pe suprafaţa lacului, însă lipsa vizibilităţii a îngreunat operaţiunile, victima rămânând de negăsit. Căutările au fost reluate joi dimineaţă de către pompierii reşiţeni, în sprijinul acestora venind şi o echipă de scafandri de la ISU Mehedinţi, după cum a precizat slt. Elena Tarla, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ al judeţului Caraş-Severin.