Caraş-Severin, Romania

BĂILE HERCULANE – France Presse a publicat un material despre eforturile tinerilor arhitecți grupați în Herculane Project, care încearcă să restaureze Băile Neptun.

„Într-un oraș balnear, Oana Chirilă lucrează cu o duzină de tineri arhitecți pentru a încerca să salveze patrimoniul țării. Unele dintre nestematele arhitecturale pe care se străduiesc să le restaureze au fost martore la secole ale istoriei românești și la capii încoronați care au condus de-a lungul veacurilor”, spun cei de la France Presse. „Este parte din istoria noastră, parte din noi, din cultura noastră. Cred că dacă nu se face nimic, dacă noi, oamenii, nu reușim să facem ceva, se va pierde o parte din identitatea noastră”, a explicat Oana Chirilă pentru AFP.

Jurnaliștii renumitei agenții de presă mai spun că tinerii arhitecți încearcă să salveze Băile Neptun și alte locații din Băile Herculane, care au căzut victimă, în ultimii ani, privatizărilor controversate și incompetenței manageriale, dar și speculatorilor imobiliari. Pentru asta este însă nevoie și de fonduri, 100.000 de euro. În materialul AFP este prezentată și situația Cazinoului din Constanța, o bijuterie arhitecturală care a avut soarta Băilor Neptun.

„Despre patrimoniul României, încercările societății civile de a-l salva și progresele societății românești în ceea ce privește conștientizarea importanței patrimoniului. Mulțumiri AFP News Agnecy pentru promovarea acestor bijuterii ale României și ne exprimăm susținerea față de echipa de la Casino Rush și speranța unei colaborări viitoare, pentru că noi considerăm că numai împreună putem produce cu adevărat o schimbare!”, au mai punctat cei de la Herculane Project pe Facebook.

Video: AFP

Adaugă comentariu