CARAŞ-SEVERIN – Este scurta descriere a realităţii circulaţiei pe drumurile din judeţ. Chiar dacă n-avem aeroport de persoane, oamenii legii ne-au arătat că, peste weekend, am avut şi avioane, dar pe străzi. Ei au fost surprinşi fie cu radarele tip pistol, fie cu cele clasice, montate pe maşinile de poliţie.
Apăsatul prea tare al pedalei de acceleraţie le-a adus conducătorilor auto, doar în weekend, 417 sancţiuni contravenţionale, 24 dintre protagonişti redevenind pietoni.
Printre cele mai memorabile trăznăi amintite de poliţişti este cea a unui bărbat de 32 de ani care a fost surprins de radar circulând cu autoturismul prin Bucova, pe DN 68, rulând cu o viteză de 126 de kilometri pe oră. Pe lângă sancţiunea contravenţională, şoferul va rămâne fără permis pentru 90 de zile. La fel au fost sancţionaţi toţi cei care circulau prin localitate cu viteze depăşind suta.
Iar oamenii legii spun că şase conducători auto au păşit în sfera penalului. Spre exemplu, o timişeancă de 41 de ani, din Deta, a fost surprinsă conducând un autoturism prin Liubcova, deşi fusese lăsată fără permis. Iar într-una dintre nopţi, un bărbat de 39 de ani a fost prins conducând deşi avea o alcoolemie de 0,93 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Pe de altă parte, în perioada 6-12 august, în cadrul acțiunilor menite să-i prindă pe cei care efectuează transport neautorizat de persoane, polițiștii cărășeni au controlat 742 autovehicule și au aplicat 203 sancțiuni contravenționale, dintre care 173 vizând circulaţia pe drumurile publice.
„Au fost reținute în vederea suspendării patru permise de conducere și retrase patru certificate de înmatriculare. În trei cazuri, polițiștii au dispus imobilizarea autovehiculelor prin ridicarea numerelor de înmatriculare ale acestora. În cadrul acțiunilor, au fost testați alcooltest 172 de conducători auto. Totodată, polițiștii au identificat şase cazuri în care se efectua transport neautorizat de persoane și au constatat o infracțiune de altă natură“, ne mai informează Poliţia judeţului.
A.M.