Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Peroane moderne, afişaj electronic, aer condiţionat şi trenuri tip săgeata albastră, gata decorate cu graffiti, în contrast şi totuşi în armonie cu o clădire monument: Gara Reşiţa Sud. Obiectivul a fost inaugurat joi, 26 iunie, însă pentru a lua trenul, reşiţenii tot până la Gara de Nord vor merge.

Nu de alta dar din Sud nu vor putea lua nici bilete, nici tren. Mai e ceva de lucru la partea electrică, aceasta urmând să fie gata peste vreo două luni, adică la sfârşitul lui august, când expiră şi prelungirea prelungirii autorizaţiei de construire. Oficialităţile operatorului feroviar şi cele locale au luat cuvântul în acordurile fanfarei de la Caransebeş.

Nu e întâmplător că municipalitatea a ţinut ca inaugurarea să se producă, oficial, în 2014, la un secol de la data primei atestări a edificiului (anul 1914 figurând pe o vedere cu gara), deşi în catastifele CFR gara apare în 1932 (la fel ca şi pe lista monumentelor). Însă istoricii sunt de părere că Reşiţa Sud este mult mai veche, datând din anii 1880 sau 1894, fiind a treia după Oraviţa (1854) şi Anina (1863).

gara2

Chiar dacă reşiţenii care sperau să ia trenul spre Halta Triaj sau spre Gara de Nord au rămas uşor dezamăgiţi că edificiul nu este, deocamdată 100% funcţional, Gara de Sud este una dintre investiţiile veritabile. Va fi utilă peste două luni şi, sperăm, practică atât pentru reşiţeni, cât şi pentru operatorii de transport.

Antoniu Mocanu

4 Comments

  1. Ce treabă are primarul Stepanescu cu gara? Probabil dacă ţinea de primărie, o desfiinţa, după cum a făcut cu tramvaiul. Gara este a CFR S.A.. CFR S.A. a făcut proiectul, a depus cererea de finanţare şi a obţinut finanţare nerambursabilă aprox. 85% din cheltuielile eligibile. Primăria nu are NICIO implicare. Cât despre ,,unicitatea” gării, clădirea e una banală pentru Căile Ferate Maghiare (MAV), pe vremea cărora a fost construită. Ungurii aveau câteva proiecte de clădiri standardizate (cea din Reşiţa este de tipul I – http://www.vasutallomasok.hu/?o=tphev-o&osz=1 ), pe care le aplicau tuturor gărilor, în funcţie de trafic, excepţie făcând gările foarte mari (de ex. Arad). Clădiri ca cea a gării din Reşiţa ar trebui să se mai găsească prin Transilvania, iar dacă aici nu mai sunt, sigur în Ungaria găsiţi.

    • Nu scrie că ar fi unică, dar era una din puținele care nu a fost alterată până acum – avea, cred, și elementele de feronerie originale – nu ca monstruozitatea din Mezőcsát.

      Cu excepția aparatelor de aer condiționat, arată bine. Dacă vine și Regiotransul până aici e și mai bine, la aia din Nord nici măcar autobuz nu ai.

  2. Este o cladire frumoasa la fel ca si fostul cinematograf „Cultural” refacut arata foarte frumos insa nu asta e prioritatea nr.1 a Resitei… Uitati.va ca orasul moare pe zi ce trece…cum explicati lucrul asta?Parcul industrial de pe valea terovei oare de ce il avem?Va spun sincer ca ma doare sufletul pentru orasul unde m.am nascut si am crescut insa realitatea doare… Pacat foarte pacat de nepasarea autoritatiilor … Sa aveti o zi frumoasa!

  3. Tipic romaneste, inauguram ceva ce inca nu e gata!!!!! A „inaugura” inseamna ca acel ceva e GATA, FUNCTIONAL IN TOTALITATE…dar de dragul artei inauguram…si cand o fi gata…numa’ Dumnezeu poate stie…

Adaugă comentariu