Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Pe tradiționalul traseu de pe Valea Domanului se vor desfășura, la finele acestei săptămâni, întrecerile Cupei Reșița Reductoare 2013, din cadrul Campionatului Național de Automobilism Viteză în Coastă.

Printre favoriții cursei se regăsesc reșițenii Lucien Hora, campionul absolut al ediției precedente, Ovidiu Zaberca, ambii de la A.C.M. Sport, și Mircea Pădurean, legitimat la un club din Brașov.

Înaintea acestei etape, cu Jurnal de Caraș-Severin printre partenerii oficiali media, Lucien Hora ocupă locul doi, în clasamentul general, cu 40 de puncte, după Lucian Răduț, 42 de puncte, Ovidiu Zaberca este pe patru, iar Mircea Pădurean, pe zece.

De reținut faptul că sâmbătă, 6 iulie a.c., între orele 7.30 și 18.30, și duminică, 7 iulie a.c., orele 7.30-18.00, circulația rutieră va fi întreruptă între Reșița și Carașova, fiind deviată pe ruta Reșița-Lupac-Clocotici-Carașova-Anina.

Adaugă comentariu