REŞIŢA – Potrivit unui comunicat remis redacţiei, Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin anunţă că s-a primit o nouă cotă de vaccin antigripal. Este vorba de 4100 de doze distribuite de Ministerul Sănătății, din care 2400 de doze suplimentare.
În total, DSP Caraș-Severin a primit 9960 de doze de vaccin, acestea reprezentând întreaga cotă repartizată judeţului nostru pentru anul 2018. Vaccinul se distribuie în continuare unităților sanitare și medicilor de familie pentru imunizarea celor expuși la viruși gripali în sezonul rece. De asemenea, la sfârșitul lunii octombrie DSP a primit 1560 de doze de vaccin hexavalent – difteric, tetanic, pertusis acelular, poliomielitic trivalent inactivat, haemophilus influenzae tip B, hepatitic B.