Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Deşi amenzile sunt drastice, câţiva teribilişti aruncă gunoaie în fântânile arteziene din Caransebeş, le înfundă sau încearcă să le demonteze.

Distrugerea bunului public pare din nou la ordinea zilei în municipiu. Ca și în anii trecuți, cele vizate au fost fântânile de pe strada Nicolae Bălcescu, recent reamenajate de administrația locală. În ultimele nopți, acestea au căzut din nou pradă unor indivizi certați cu bunul simț și cu spiritul civic, care au aruncat în fântâni PET-uri, cutii de aluminiu și chiar suluri întregi de hârtie igienică.

„Avem aceeași problemă ca în anii trecuți. Oameni fără pic de bun simț au vandalizat noaptea fântânile. Am găsit aruncate sticle de plastic, doze de bere, iar diuzele au fost înfundate cu hârtie igienică. Mai mult, aceiași indivizi au încercat să demonteze lămpile ornamentale ale fântânilor, iar duminică seara am înregistrat și o altă surpriză neplăcută: florile din două rondouri au fost furate”, a precizat șeful Serviciului Public de Întreținere și Reabilitare, Ion Gheorghe Ștefan.

Acesta a făcut un apel la bunul simț dar și la spiritul civic al caransebeșenilor, mai ales că investiția este realizată doar din bugetul local. „Rugăm pe cei care văd astfel de gesturi reprobabile să anunțe imediat Poliția. Avertizez, totodată, că amenzile sunt foarte drastice pentru cei care vor fi identificați ”, a mai spus șeful SPIR.