Caraş-Severin, Romania

Pe cerul Reşiţei a apărut o prezenţă mai puţin obişnuită, un elicopter utilitar care efectua dezinsecţie, cu precădere deasupra Bârzavei. Scopul – campania de eliminare a ţânţarilor şi a altor insecte.

Primăria Reşiţa, prin Direcţia de Dezvoltare Urbană-Serviciul Gospodărie Urbană şi Mediu, efectuează lucrări de combatere a muştelor, a ţânţarilor şi a căpuşelor, în perioada 25-26 iulie 2013, prin aplicarea de tratamente aeriene concomitent cu cele aplicate de la sol.

Municipalitatea reşiţeană precizează că substanţele folosite în procesul de dezinsecţie sunt avizate de Ministerul Sănătăţii şi nu pun în pericol sănătatea populaţiei şi a animalelor. Totuşi, în condiţii de soare puternic şi insolaţie, albinele aflate în zbor pot fi afectate.

Primăria face totodată un apel la toţi cetăţenii (persoane fizice, juridice, instituţii, societăţi comerciale, asociaţii de proprietari/locatari) să ia măsuri urgente de combatere a muştelor şi a ţânţarilor, pe cât posibil, concomitent cu operaţiunile efectuate de administraţia publică locală.

Pe lângă ţânţari sunt vizate şi alte insecte dăunătoare. Astfel, se va acţiona împotriva căpuşelor în parcurile Cărăşana, Copilului şi Tricolorului, şi Siderurgistului, în toate locurile de joacă de pe raza municipiului Reşiţa şi a cartierelor aparţinătoare, precum şi pe toate suprafeţele verzi ale Reşiţei, maluri de râu, liziera pădurii, principalele artere de circulaţie, Doman şi platoul turistic Secu.

3 Comments

  1. CIND OPRITI SI NUNTA TIGANEASCA DIN CENTRU A CAREI MUZICA SE AUDE LA SUTE DE METRII?DOMNULE PRIMAR CHIAR NU AUZITI?AZI SUNT DOUA ZILE.CIND AU FOST POLITIA COMUNITARA MAI TARE AU DAT LA MUZICA.CHIAR NU SUNTETI IN STARE SA ASIGURATI LINISTEA LOCUITORILOR?

  2. nu face nimic, tovarasul nostru primar , nici nu are cum, el este prietenul principal al tiganilor , ei sunt cu voturile si cu banii , si ce iubeste cel mai mult acest primar (pe langa femei ) sunt banii. Cat despre dezinsectie asta este o minciuna gogonata. de ani de zile se plimba elicopterul ala deasupra Resitei dar nici nu are atasat un sistem de stropire. Dovada cea mai clara este ca in fiecare an in Resita este plin de tantari, cu toate ca in fiecare vara este un comunicat de presa in care se zice ca se face dezinsectie. din nou bani furati , banii resitenilor.

  3. Inițiativa primăriei de a împrăștia substanțe pentru combaterea muștelor și țânțarilor este una binevenită, mai ale datorită faptului că în această perioadă caldă aceștia ne produc un disconfort. Felicitări administrației locale pentru acestă activitate.

Adaugă comentariu