REŞIŢA – Conducerea operatorului judeţean de apă explică motivele pentru care, după spargeri repetate, străzile în pantă au rămas nerefăcute.
ISPA, o mare relizare a Europei pe malurile Bârzavei, a adus, fără îndoială, apa potabilă în multe locuinţe, iar calitatea acesteia a ajuns cu mult superioară faţă de anii anteriori. Apa e mai curată, întreruperile ceva mai rare, iar colbul de pe caldarâm nu mai are mult şi devine istorie… Ce mai, toată lumea e fericită. Mai puţin sub aspectul facturilor, care sunt stabilite după unele dintre cele mai mari tarife din ţară, care vor fi majorate în toamnă cu aproximativ 20%.
Şi, totuşi, există şi ceva victime colaterale ale ISPA, cei afectaţi în principal fiind reşiţenii care stau pe străzi în pantă, în special în cartierul Piaţa Republicii (Muncitoresc). Drumurile au rămas sparte iar autorităţile şi diferitele firme implicate n-au putut decât să se arate neputincioase. „Acolo s-a întâmplat ceva în genul zicalei: «Copilul cu două moaşe rămâne cu buricul netăiat», explică Anatoli Liber, directorul AquaCaraş. Cunoaştem cu exactitate această situaţie. Acolo s-a intervenit pe două căi: o dată a intervenit ISPA, iar după noi au venit cei de la gaz. Şi au început să dea vina unii pe alţii. A treia care venea după era primăria… Despre cei de la gaz ştim pentru că au venit, pentru că a fost scandal şi cu cetăţenii, au venit peste noi. Acum, pe ISPA s-a prevăzut, conform contractelor, să refacem străzile la stadiul iniţial. Multe dintre străzi au fost din băuţe, piatră de râu, piatra cubică era un caz fericit. Oricât ai fi de mare artist, piatra de râu n-o mai pui cum a fost, asta e categoric! Dar s-a încercat ceva. Numai că eu am înţeles că, după ce se termină totul, va veni primăria, şi mi se pare că a şi făcut vreo două străzi pe acolo. Eu am înţeles că ei se apucă, şi noi am făcut. E adevărat, recunoaştem că n-au fost pavelele cum sunt în Paris sau în altă parte, dar cât de cât le-am pus. Numai că după ce le-am pus noi, au venit băieţii de la gaz, de la care a plecat cel mai mare scandal, şi aşa cum e specific se dă vina unul pe altul. Toată zona despre care este vorba în principal a fost refăcută iniţial, cât de cât, doar că au intervenit ulterior alţi factori. De exemplu, în loc de piatra de râu care nu s-a mai putut pune la fel, s-a pus zgură pe strada Nicolae Grigorescu“.
Directorul AquaCaraş a precizat că singura soluţie este ca primăria să intervină şi să asfalteze, deşi a ţinut să sublinieze faptul că autoritatea locală n-are nicio vină vizavi de problemele acelor străzi: „Primăria nu are nicio implicare în aceste probleme! Străzile trebuiau, într-adevăr, refăcute la modul în care au fost. Acum sunt multe probleme acolo“, a mai spus Anatoli Liber, explicând că s-a ajuns în situaţia în care, după intervenţiile succesive pe străzi, nu se mai ştie cine şi ce trebuie să refacă…
Singurul tronson rămas nerecepţionat este cel de vizavi de Vamă, nefiind dată în folosinţă conducta, aceasta fiind deja realizată, la fel ca şi staţia de pompare aferentă, urmând să fie făcute racordurile la locuinţele din zonă. „Aceasta este singura problemă care a rămas nefinalizată şi neplătită, lucrarea nefiind plătită, fiind făcută gratuit de către cei de la Hidroconstrucţia“, potrivit conducerii AquaCaraş.
Antoniu Mocanu