Caraş-Severin, Romania

LĂPUŞNICU MARE – După ce a rezolvat problema apei în comuna Lăpuşnicu Mare şi în satul Moceriş, primarul Ion Lala speră ca cele două proiecte depuse săptămâna trecută, la Ministerul Dezvoltării Regionale, să-şi găsească rezolvarea.

„S-au făcut racordurile la gospodăriile populaţiei, iar oamenii folosesc deja apa, chiar dacă recepţia finală a lucrării nu a fost încă făcută. Mai sunt câteva retuşuri, dar toate acestea se vor rezolva în perioada următoare, credem noi, până de Paşte. Este o mare realizare şi o investiţie deosebită pentru comunitatea noastră, iar de acum înainte nu ne rămâne decât să ne gândim la alte două proiecte, la fel de importante pentru noi, precum canalizarea menajeră şi reabilitarea drumurilor. Nu ştim dacă răspunsul Ministerului Dezvoltării Regionale va fi unul pozitiv, dar nu ne pierdem speranţa şi rămânem optimişti!“, spune primarul comunei Lăpuşnicu Mare.

Pentru că în urma inundaţiilor de anul trecut unul din cele două corpuri ale şcolii din comună a avut de suferit, în această perioadă, o echipă de muncitori efectuează aici lucrări de reparaţii.

Roxana Bălan Nafiru