Caraş-Severin, Romania

ANINA – Echipa feminină Mathias Hammer este lider în competiția regională organizată de AJH Timiș.

AS Mathias Hammer a ajuns să fie un nume de temut în handbalul feminin zonal. O prezență obișnuită în competiția organizată de Asociația Județeană de Handbal Timiș, echipa anineană a ajuns să le dea de furcă partenerelor de întrecere. Fără să stea prea mult pe gânduri, Mathias Hammer Anina a învins toate adversarele întâlnite în acest sezon și s-a instalat confortabil în fotoliul de lider. Au căzut rând pe rând: Record Jimbolia (învinsă chiar la ea acasă cu 34-22), Liceul Mihai Eminescu Jimbolia (învinsă la Anina, cu 33-24) și, recent, Spartak Gottlob (învinsă și ea tot în sala din Anina, cu 46-21). Profesorul Manole Vrînceanu s-a îngrijit ca și în acest sezon să se poată prezenta onorabil în competiția organizată de AJH Timiș. Pe lângă experimentatele Alina Doană și Lavinia Gavriluță, au mai venit în acest sezon încă trei sportive care au evoluat pentru Universitatea Reșița.

„Ne-am întărit în acest sezon cu Ioana Stoiculescu, Iasmina Roșian și Lorena Mocodean, jucătoare de Divizia A foarte bune, care le ajută și pe celelalte fete ale noastre cu mai puțină experiență. În acest sezon suntem mult mai puternici decât anul trecut, dovadă fiind și cele trei rezultate de până acum. Avem sprijin total din partea Primăriei Anina și a conducerii Liceului Mathias Hammer pentru această echipă a orașului și sperăm să o ținem tot așa în acest sezon“, a spus prof. Manole Vrînceanu.  Având în componență și câteva fete din Anina, dintre care se detașează Tania Schwartz, aflată și în vizorul echipelor din Timiș (de altfel este componentă a echipei de junioare LPS Banatul), Mathias Hammer este deja un nume important în handbalul feminin zonal.