Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – După ce în toamna anului trecut și-au unit destinele în fața ofițerului stării civile, Andrei Franț și Diana (fostă Mudrag) s-au „legat“ pe viață și în fața lui Dumnezeu.

Ceremonialul religios a avut loc sâmbătă, 25 mai a.c., la Biserica „Pătru Iacob“ din centrul municipiului Reșița. La deosebitul eveniment din viața celor doi sportivi, luptători de talie internațională, au participat, pe lângă rudelele apropiate, prieteni, și o parte dintre actualii și foștii lor colegi de la CSM Reșița.

Deși au trăit, de-alungul carierelor lor multe emoții și satisfacții, de această dată sentimentele trăite au avut semnificații aparte, firești celor care își jură credință și față de Dumnezeu. Cu același prilej, Andrei Franţ și Diana Mudrag și-au botezat și fetița, Natalia, care a dovedit, pe toată durata ceremonialului, o răbdare și o stare de spirit remarcabile, spre surprinderea întregii asistențe.

8 Comments

  1. Ce stire importanta pentru resiteni , fiecare milog sau miloaga care se casatoreste trebe pusa pe resita stiri. Bravo sunteti foarte avansati. Continuati.

    • acesti 2 milogi au reprezentat cu cinste orasul Resita in tara si in lume..asta pentru o mai buna informare… multumesc…

      • dar chiar era atat de important ca noi resitenii sa stim ca s-au casatorit.daca sunt atat de valorosi cred ca e necesar sa stim despre ei stiri atunci cand participa la concursuri,stiri despre viata sportiva si nu stiri despre casatorie.

      • In primul rand cred ca tu esti o miloaga care cersesti atentie pe internet,care nu a realizat nimic in viata pentru ca daca realizai ceva nu te mai simteai asa frustrata.Iar pentru cultura ta generala fata asta(neica nimeni)este campioana europeana si medaliata la campionatele mondiale,iar de aici rezulta ca tu esti un neica nimeni in comparatie cu ea.

      • Esti tare frustrata … daca dai un search pe google si scrii numele lor vei vedea ca de fapt tu esti un neica nimeni!!!Ce poate fi mai usor decat sa razi de altii,care nici macar nu stiu ca existi si nu te-au incurcat cu nimic, in loc sa iti faci tie viata mai frumoasa si complexa!!!Felicitari Diana si Andrei ca numele orasului nostru a fost pe buzele multor oameni din tara si din toata lumea prin prisma rezultatelor voastre !!!CASA DE PIATRA

  2. lasa ca te pune pe tine cum iti rupi curu’ pe la discoteci sau altele.vezi ca ei au avut rezultate la lupte.tu ce realizari ai? cati ai bagat in pat pana acum? sau tu vrei stiri numai cu pitipoance

    • Si aceste personaje tot din categoria aceea de PIPTIPOANCE FAC PARTE stimabile ANONIM. NU CREZI , NU AM VAZUT SA ANUNTE RESITA STIRI CA ACESTI MILOGI AU FACUT CEVA AU CASTIGAT CEVA PENTRU RESITA .

Adaugă comentariu