REŞIŢA – Complexul Sportiv Voluntari a găzduit, recent, două competiţii continentale de mare anvergură. Este vorba de Cupa Europeană de karate, pentru copii şi cadeţi, şi Campionatul European de karate, rezervat juniorilor, tineretului şi seniorilor.
Astfel, timp de trei zile şi-au disputat întâietatea aproximativ 1.000 de sportivi, din 24 de ţări, printre care Germania, Italia, Elveţia, Slovenia, Serbia, Ungaria, Letonia, Azerbaidjan, Ucraina, Republica Moldova, Franţa, Bulgaria.
Din delegaţia României au făcut parte şi doi karateka de la C.S. Ateneu Reşiţa, însoţiţi de instructorul Mircea Dragu, care au avut comportări onorante. Astfel, Andrada Barbu a reuşit performanţa de a cuceri medalia de bronz la kumite cadete, iar Adrian Popescu s-a situat pe locul al V-lea, la categoria open kumite.
„Noi suntem foarte mulţumiţi de rezultatele celor doi sportivi, ne-a declarat Nelu Botez, coordonatorul Secţiei de profil a clubului reşiţean. Marele absent al competiţiei a fost Antonio Fabian, un sportiv de perspectivă, care se pregăteşte pentru facultate şi am considerat că acest ţel al său este mai important“.
Să mai spunem că, în perioada 27-29 aprilie a.c., este programat la Timişoara un seminar de karate la care vor participa, alături de instructori, antrenori şi sportivi din vestul ţării, şi cinci reşiţeni însoţiţi de antrenorul Nelu Botez, acţiune supervizată de maestrul Tushiaki Namiki.