CARANSEBEȘ – 2015 a fost cel mai bun an din ultimii zece, la nivelul performanțelor.
Așa a caracterizat directoarea Clubului Sportiv Școlar Caransebeș, profesoara Laura Andrei, anul 2015, din punctul de vedere al rezultatelor obținute la diverse competiții. Și cum un an bun trebuie recompensat la final, Clubul Sportiv Școlar Caransebeș și-a premiat zilele trecute cei mai valoroși reprezentanți, atât la nivel individual, cât și la nivel de echipe. Rând pe rând, secțiile de lupte, volei, fotbal și atletism au primit din partea conducerii CSȘ câte o mică recompensă pentru performanțele din acest an: peste 25 de medalii naționale, participări la competiții internaționale și selecții la loturile naționale. „Toți copiii ar trebui premiați. Toți copiii care lucrează într-un club sportiv sunt sută la sută dedicați sportului. Am acordat aceste diplome pentru rezultatele deosebite obținute în anul 2015. Anul trecut s-au obținut peste 25 de medalii naționale, au fost niște participări internaționale la atletism, avem foarte mulți sportivi componenți ai loturilor naționale, la lupte, atletism, volei și chiar și la fotbal. Ne-am ocupat în mod special de această premiere, întrucât copiii trebuie premiați sub o anumită formă. Tradiția trebuie să continue, în fiecare an”, a precizat profesoara Laura Andrei.
Atletismul a fost și în 2015 una din secțiile importante ale Clubului Sportiv Școlar Caransebeș, obișnuită cu festivitățile de premiere. Liliana Danci și Loredana Cimpoieru sunt sportivele de la care se așteaptă cel mai mult în acest an. „Suntem un colectiv mic, cel mai performant din orașul acesta. Echipa pe care m-am chinuit să o aduc aici a făcut treabă bună. Sigur, să vedem ce ne aduce și perioada de vară. 2016 va fi un an dificil, dar sper eu cu multe multe realizări. Liliana Danci va alerga în aprilie la Maratonul de la Viena, o cursă care poate însemna participarea ei la Jocurile Olimpice de la Rio în proba de maraton. Loredana Cimpoieru este calificată la Campionatul European de la Tbilisi, dar vreau să-și realizeze și baremul de juniori pentru participarea la Campionatul Mondial de la Bydgoszcz, din Polonia, din luna iulie și, bineînțeles, să ia o medalie la Europene, ea fiind încă mică, are 17 ani. Mai sunt încă trei fete, sora ei geamănă, Nicoleta, precum și Karina Tămășilă și Cristina Peia, care pot ajunge la Campionatul European de Juniori II și, probabil, Andrei Mirea, pentru Campionatul Mondial. Dar dacă nu prinde Mondialul, cel puțin un Campionat Balcanic să prindă. Este pentru prima dată de când există Clubul Sportiv Școlar Caransebeș, din anii ’60, când atletismul are cinci oameni, și dacă o adaug și pe Lili Danci, șase titulari în echipa națională. Mai mulți decât Timișoara, avem mai mulți decât Aradul, ceea ce înseamnă o treabă serioasă”, a spus antrenorul federal de atletism, Cristian Dragomir.
Rezultate excelente în 2015 a obținut și profesorul Dumitru Toc, cu elevii săi de la secția de lupte. Munca și disciplina au fost cuvintele de ordine care au stat la baza titlului național obținut de Georgiana Copăceanu și a celorlalte perfomanțe realizate de Alexandru Popa, Patric Dedar sau Laurențiu Istrate. „Pentru rezultatele din 2015 s-a muncit extraordinar de mult. Drept dovadă că ați văzut, astă vară la ora cinci și jumătate, am făcut antrenament pentru cel de-al doilea titlu de campioană națională pe care l-a luat Georgiana Copăceanu, plus locul I la puternicul turneu internațional de la Mangalia. Sportul, indiferent că este practicat de fete sau de băieți, e ca și în viață, dacă nu muncești și nu pui suflet, nu poți să rezolvi nimic. Ăsta-i tot secretul, muncă și disciplină”, le-a spus maestrul „Miti” Toc copiilor veniți la Clubul Sportiv Școlar.
Secția de fotbal a reprezentat surpriza plăcută a anului 2015, cu sportivi selecționați la loturile naționale sau turneu final pentru selecționata de copii sub 10 ani. „Am avut rezultate foarte bune, obținute de copii foarte muncitori, veniți și din alte localități, copii de pe sate, care au venit să facă sport de performanță. Îi menționez pe Alexandru Furdi, cel mai bun portar al județului Caraș-Severin, cel mai bun portar la Cupa Hagi Danone, la categoria de vârstă 13 ani; căpitanul lotului județean, Ionuț Derbac, cel mai bun jucător de la Cupa Hagi Danone; Andrei Meriam, Daniel Isac, componenți ai lotului județean și ai lotului național U14, cu șanse mari de a merge la Centrul de Excelență. În ultimii ani s-a putut observa o creștere a nivelului nostru la fotbal, prin urmare s-a mers și la prima finală pe țară, la categoria U10, în Trofeul Gheorghe Ola. Au fost premiați cel mai bun portar – Antonio Ivașcu, căpitanul echipei – Sebastian Avramescu și golgheterul Mirel Țuțul. La nivel de copii, sportul este plăcere. Deocamdată plăcerea primează și asta se vede”, a declarat și profesorul Ion Bica, cel care alături de Toma Peica și Rivelino Zbenghea au muncit la secția de fotbal.
Nu în ultimul rând, voleiul a adus rezultate frumoase și promite câteva nume de care se va mai auzi. „A fost un an bun și pentru volei, pentru că avem doi componenți în loturile naționale de speranțe și asta ne motivează și mai mult. Nicola Lăscuț, Constantin Șerban, Larisa Mircea, Flori Vasilescu, Chirat Samson, Lucian Asiminii, Bianca Bogdan sau Emanuel Drăgan sunt printre merituoșii de anul trecut”, a menționat antrenoarea Laura Andrei, cea care a fost ajutată de profesorii Alina Cocuz, Daniela Dogaru, Eduard Niță și Cristian Lalescu. Jurnal de Caraș-Severin vă va prezenta în ediția de joi, 21 ianuarie, o pagină specială dedicată Clubului Sportiv Școlar Caransebeș.