Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Tehnicianul echipei FC Caransebeș a susținut joi, 6 noiembrie, o conferință de presă.

Joi, antrenorul principal al formaţiei FC Caransebeş, Alin Artimon, alături de preşedintele clubului, Cosmin Popovici, a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a vorbit despre meciul de sâmbătă, prima partidă a returului Ligii a II-a, de la Olimpia Satu Mare.

Sunt convins că va fi un joc tare, un joc intens, greu pentru noi. Întâlnim o echipă care la începutul campionatului şi-a propus să se bată la promovare şi sunt convins că n-au renunţat în sinea lor la aceată ţintă, iar în cel mai rău caz îşi propun să se claseze între primele şase. Noi suntem în deficit de puncte şi ne dorim să întrerupem căderea aceasta liberă şi să agonisim puncte care să ne ofere o iarnă cât de cât liniştită, o iarnă în care să putem construi, sau reconstrui ceea ce noi credem că se poate repara. Sunt deja două săptămâni în care am muncit, în care sunt mulţumit de jucători, sunt două săptămâni în care am lucrat foarte mult din punct de vedere tactic, acesta fiind singurul sector pe care îl putem îmbunătăţi în momentul de faţă, şi sper ca acest lucru să se vadă de la joc la joc, să existe o creştere care să ne ajute să adunăm puncte”, a spus Artimon.

Adaugă comentariu