BOCŞA – Asta a păţit o familie din Bocşa care visa la un şanţ de scurgere în faţa casei. Acesta a apărut, dar realitatea a depăşit, ca mărime, visul…
Un bocşean s-a adresat redacţiei Jurnal CS pentru a se plânge de o problemă pe care o are de ceva vreme cu administraţia locală. Pe scurt, omul spune că vechea administraţie a Bocşei nu le-a dat unor vecini aprobare să-şi pună apă curentă, din cauza lipsei unei canalizări adecvate, însă actuala administraţie nu le-a pus oamenilor nicio piedică. Aşa se face că mai tot ce ar fi trebuit să curgă pe un canal, ajungea în stradă, în faţa casei familiei Pogîrneaţă, de pe strada Bichiştin, nr. 2. Atunci au început problemele, pentru că, dincolo de miros şi de riscul pentru sănătate, gardul locuinţei a început să putrezească.
Teofil Pogîrneaţă – care locuieşte în imobilul afectat împreună cu soţia Mihaela (ambii de 42 de ani) şi fiul David Elisei, de patru ani – spune că s-a plâns administraţiei locale, înclusiv noului primar, dar demersurile sale au rămas fără rezultat. „Când a candidat, s-a prezentat ca un Mesia şi credeam că cine ştie ce va face”, spune bocşeanul, dezamăgit. Aşa că s-a adresat celor de la Mediu, fapt care ar fi determinat primăria să ia măsuri. Aşa s-au trezit bocşenii cu un şanţ în faţa casei, însă neacoperit şi mult mai mare decât şi-ar fi dorit. „Nu putem să ne aducem lemne în curte, pentru că nicio maşină n-ar avea cum să intre! Şi mi-e teamă pentru fiul meu, care are doar patru ani, şi care ar putea să cadă acolo”, se plânge bocşeanul, precizând că a luat din nou calea primăriei, fără vreun rezultat, motiv pentru care s-a adresat redacţiei.
Omul spune că şanţul făcut de cei de la primărie stătea să se surpe, şi că a folosit diferite materiale pe care le avea în gospodărie, inclusiv uşi vechi, pentru a sprijini cumva marginile acestuia. Şi că a apelat la sprijinul celor de la primărie pentru ca aceştia să monteze în zonă câteva tuburi de ciment. L-am contactat pe primarul Eugen Cismăneanţu, care ne-a spus că problema nu ţine de el, ci de cei din subordinea sa, de la Serviciul de Gospodărie Urbană. Şeful acestei structuri, Gheorghe Mischie, ne-a asigurat că problema familiei de pe strada Bichiştin îi este cunoscută şi că urma, în cursul zilei de luni, 20 ianuarie, să dea curs solicitărilor celor de acolo. Fapt care s-a şi întâmplat, în zonă fiind aduse deja trei tuburi de ciment, care urmează să fie montate, probabil, azi, 21 ianuarie.
Antoniu Mocanu