REŞIŢA – Instituţia de profil îi avertizează pe tinerii care nu reuşesc să se angajeze că, dacă nu-şi depun dosarele, riscă să rămână şi fără indemnizaţia de şomaj. Începând cu 3 Iunie, dată la care se încheie anul şcolar 2015-2016, absolvenţii acestei promoţii sunt aşteptaţi să se înscrie în evidenţele Agenţiei Judetene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caras-Severin pentru a beneficia de asistenţă personalizată în vederea identificării şi ocupării unui loc de muncă.
„Absolvenţii instituţiilor de învăţământ înregistraţi la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă beneficiază de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, precum şi de facilităţi financiare. De asemenea, în scopul asigurării mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii, absolvenţii pot participa la programe de formare profesională. Înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităţilor acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Absolvenţii care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale şi sunt înregistrați la punctele de lucru ale AJOFM Caras-Severin din raza de domiciliu, nu urmează o formă de învăţământ, nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare (500 de lei – n.r.), pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj. Acest drept se acordă absolvenţilor, la cerere, pe o perioada de şase luni, calculată de la data expirarii celor 60 de zile de la absolvire şi constă într-o sumă fixă, lunară, neimpozabilă al cărei cuantum este de 250 lei“, ne informează consilierul superior Carla Goagă, purtătorul de cuvânt al AJOFM Caraş-Severin.
Termenul de 60 de zile de la data absolvirii este termen de decădere din drepturi. În cazul în care absolvenţii nu se prezintă în cadrul acestuia, le rămâne doar dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, însă îl vor pierde pe cel de a obţine indemnizaţia de şomaj. „AJOFM Caras-Severin atenţionează absolvenţii de liceu promoţia 2016 că data absolvirii cursurilor în anul şcolar 2015-2016 este 3 iunie pentru elevii care au promovat la toate disciplinele, indiferent dacă promovează sau nu examenul de bacalaureat, potrivit Ordinului MECS 4.496/13.07.2015 privind structura anului şcolar, actualizat. Elevii care nu au situația școlară încheiată se pot înregistra în evidențele AJOFM Caras-Severin în termen de 60 zile de la data promovării examenului de corigență, care coincide cu data înscrisă în adeverința eliberată de instituția de învățământ“, a mai precizat Carla Goagă.
Persoanele interesate pot obţine informaţii suplimentare la sediul AJOFM Caras-Severin din Reşiţa, strada Traian Lalescu nr. 17 (tel. 0255/212160), sau la sediile punctelor de lucru ale acesteia din judeţ.