Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – În seara de 14 decembrie, pe DN 6 a avut loc un accident auto în urma căruia două persoane au decedat.

Un cetăţean bulgar în vârstă de 48 de ani, conducea un autoturism din direcţia Caransebeş spre Orşova, iar într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului şi a lovit frontal o altă maşină, condusă regulamentar din sensul opus de Ion R., de 46 de ani, pe care a proiectat-o într-un alt autovehicul.

În urma accidentului au decedat şoferii celor două maşini implicate în coliziunea frontală. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar medicul legist va stabili cu exactitate cauzele deceselor în urma necropsiei.