BORLOVA – În după-amiaza zilei de marţi, 25 iunie, într-un local din Borlova a avut loc un scandal. Doi tineri, de 20, respectiv 23 de ani, au intrat în local şi i-au ameninţat pe clienţi.
Asupra bărbatului de 23 ani, poliţiştii au găsit o sabie de 49 cm pe care au ridicat-o în vederea cercetărilor. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire.