Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Senatorul cărășan Marcel Vela îl pune în încurcătură pe ministrul Muncii, Marius-Constantin Budăi, adresându-i o întrebare care cu siguranță îi va da multe bătăi de cap.

33 de foști angajați ai Platformei Mociur – Uzina Constructoare de Mașini din Reșița (UCMR) i-au transmis senatorului o petiție prin care povesteau pe larg despre situația ingrată în care se află, dat fiind faptul că li se refuză acordarea unor drepturi care li se cuvin. Este vorba despre încadrarea retroactivă a acestora în grupa I de muncă, în condițiile în care există foști angajați care au beneficiat de pe urma unei evaluări corecte.

UCMR ridică din umeri și își motivează refuzul prin faptul că ministerul Muncii nu a inclus Mociurul în Anexa nr. 3 – Lista cuprinzând untitățile care au obținut Hotărârea de menținere a avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, în conformitate cu HG nr. 1284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. În toată acestă nebuloasă, în care toată lumea fuge de răspundere, Marcel Vela l-a întrebat în scris pe ministrul Budăi care este soluția legislativă pentru ca oamenii să își primească drepturile.

„Este bine cunoscut faptul că pe platforma Mociur se lucra în condiții grele, iar oamenii aveau de suferit de pe urma inhalării noxelor de plumb, extrem nocive pentru corpul uman. Din această cauză, mulți dintre ei au avut de îndurat boli extrem de grave precum: fibroza pulmonară, atacul cerebral, cancer etc. Din păcate, nu sunt puțini nici cei care au pierdut lupta cu viața din cauza bolilor de muncă. Este evident că este vorba despre o scăpare legislativă, ca să mă exprim elegant. I-am adresat dlui ministru al Muncii o întrebare cu privire la soluțiile pe care le putem identifica pentru foștii angajați UCMR. Sper să primesc un răspuns cât mai repede posibil, pentru că mi se pare de neacceptat faptul că după cât de chinuți au fost acești oameni și familiile lor, și reșițenii știu bine la ce mă refer, acum când credeau că vor avea o pensie liniștită sunt tratați cu refuzuri. E clar că nu putem să lăsăm lucrurile așa”, a declarat Vela.

Adaugă comentariu