SOCOL – Tăierile de arbori dintre Zlatiţa şi Baziaş au fost legale dar… neautorizate, sau cel puţin asta susţine Inspectoratul de Regim Silvic.
Zilele trecute, JCS vă informa despre agresiunile asupra mediului, din unele zone din judeţ, aşa cum au fost ele constatate de GEC Nera. Tăierile de arbori dintre localităţile Zlatiţa şi Baziaş a fost una dintre activităţile monitorizate de grupul ecologic.
Organizaţia semnala că în teren regimul de tăiere al acestor arbori nu a respectat Codul Silvic, Legea Apelor şi Legea Ariilor Naturale Protejate. Imaginile realizate de către GEC Nera evidenţiază că cioatele arborilor tăiaţi în această perioadă nu au avut marcajul Inspectoratului de Regim Silvic iar mulţi arbori sunt tăiaţi la un nivel mediu de 1,5 m de la suprafaţa terenului. Pe zone întregi au fost tăiaţi toţi arborii maturi, iar lăstărişurile şi tufişurile, care produc de fapt marile blocaje în scurgerea apei pe râu la viituri, au rămas intacte”.
Vizavi de această problemă, sesizată mai multor autorităţi, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic Timişoara a trimis către GEC Nera în 28 ianuarie un răspuns în care se afirmă că între localităţile Zlatiţa şi Baziaş „tăierile de arbori au fost legale dar au fost sistate deoarece Primăria Socol, proprietarul principal al terenurilor împădurite, nu finalizase la data controlului procedura de obţinere a autorizaţiei de exploatare a lemnului iar pentru acest motiv instituţia a fost amendată cu 3.000 lei”. Deci, după cum spune ITRSV Timisoara, tăierile au fost curat legale dar neautorizate.
Cu astfel de tăieri „legale”, care nu respectă legea, ne spun cei de la GEC Nera, farmecul văii Nerei de la graniţa cu Serbia dispare, aşa cum a dispărut şi de pe malul sârbesc. Dar ce contează? Viitorului îi oferim tufişuri şi lăstăriş.
Nina Curiţa