Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – După o săptămână de muncă am simţit nevoia să mă opresc brusc şi să respir adânc. Am oprit maşina pe marginea drumului, am admirat cum verdele dealurilor se evaporă sub arşiţă, cum umbra nu are nicio putere şi am refuzat să mai dau vreo formă gândurilor; însă, nu am reuşit să fac asta mai mult de câteva secunde…

Tumultul evenimentelor din timpul săptămânii mă învăluia din nou. Ce am realizat, ce a rămas neterminat, ce oameni am văzut, a meritat timpul pierdut cu fel de fel de lucruri mai mult sau mai puţin importante? Întrebări cu şi fără răspunsuri. Şi o dulce renunţare la a mai trage concluzii. Poate doar una, generată de câteva situaţii în trecutul apropiat. Nu mai suntem sinceri, în primul rând cu noi. Şi nu înţeleg de ce, pentru că sinceritatea ne scapă de poveri, ne fereşte de labirintul compromisului.

Însă nici în raportul cu ceilalţi nu suntem prea sinceri, iar motivele sunt multe. Nu vrem să supărăm sau să întristăm, avem un scop anume, un interes, pierdem sau evităm sinceritatea pentru că suntem răutăcioşi. Adevărul este că mie nici nu îmi pasă dacă cineva este sincer sau nu cu mine. Nu am avut de pierdut de pe urma nesincerităţii cuiva, pentru simplul fapt că, în timp, mi-am cultivat puterea de a vedea oamenii, faptele şi întâmplările doar prin ochii mei.

Doi biciclişti zgomotoşi mi-au întrerupt brusc şirul gândurilor. Şi-au continuat drumul fără să ştie că îi privesc. Cumva, îi admiram pentru alegerea de a pedala prin căldura aia. De fapt, şi eu am ales să-mi trimit săptămâna în efectul de fata morgana oferit de dealurile ce strigau după ploaie. A, da, în fiecare zi avem de luat decizii, de făcut alegeri. De la unele simple, acele impulsuri de moment, până la decizii importante. Fiecare suntem judecătorii propriilor alegeri şi, de obicei, singuri în faţa lor. Aşa, la sfârşit de săptămână mă găseam din nou în faţa deciziei de a continua sau nu să îmi pierd timpul şi nervii cu lucruri neimportante, cu oameni care nu merită. Şi asta după numai 15 minute petrecute doar cu mine. Aerul cald, irespirabil aproape, era mai curat decât orice mireasmă de nehotărâre. Clipele pe care mi le-am acordat m-au liniştit. Mi-am ridicat privirea. Soarele colora cerul cu un asfinţit superb. E aşa bine când reuşeşti, dintr-o grămadă de decizii, să o alegi pe cea mai bună. Şi să spui: tu eşti! Sincer. Este atât de uşoară sinceritatea…chiar dacă are efect de bumerang!

Foto: lokenathyogameditacao.blogspot.ro

Adaugă comentariu