Caraş-Severin, Romania

MOLDOVA NOUĂ – Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă și Coronini, în zona Varand. Incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 15 hectare și amenința să se extindă la o proprietate privată.

Pentru stingerea incendiului au acționat 17 pompieri militari din cadrul Secției de Pompieri Moldova Nouă, cu sprijinul a trei autospeciale de stingere, dar și cu alte mijloace de primă intervenție. Pompierii militari au reușit să localizeze și să stingă incendiul, împiedecând astfel propagarea la construcția din apropiere.

A.M.

Adaugă comentariu