Caraş-Severin, Romania

Luni, 4 aprilie a.c., cu începere de la ora 17.00, Jurnal de Caraş-Severin, cu sprijinul Asociaţiei Judeţene de Şah Caraş-Severin, vor organiza ediţia I a „Trofeului Jurnal de Caraş-Severin la şah“, competiţie rezervată copiilor în vârstă de până la 14 ani. Altfel spus, va fi un concurs open general elveţian, cu cinci runde şi 15 minute de gândire de jucător, cu participarea a 16 sportivi, pe bază de invitaţie nominală, ce se va desfăşura la sediul redacţiei.

Jucătorii invitaţi: Lorena Carla Adorjan, Mihai Andru Buga, Ion Dorian Burciu, Anna Diana Colonescu, Ilie Cristian Corniţ, Marian Miodrag Corniţ, David Datcu Goiceanu, Liviu Drăghici, Robert Andrei Ghinea, Bogdan Irinca, Eduard Koczi, Daniel Korcsek, Francesca Iulia Kovacs, Cristian Daniel Pădurean, Noemi Penzeş, Daria Zglibea. Cu precizarea că Pădurean, Colonescu, Buga şi Goiceanu vor participa, în perioada 10-21 aprilie a.c., la finala Campionatului Naţional de şah pentru copii, de la Călimăneşti.

Deci, pentru aceştia este şi un foarte bun prilej de verificare înaintea întrecerii din staţiunea vâlceană.
Sportivii sunt aşteptaţi la sediul Jurnal de Caraş-Severin, luni, 4 aprilie a.c., la ora 16.30, pentru înscrieri, iar festivitatea de premiere va avea loc după zece minute de la terminarea ultimei partide.