Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Spunea consilierul judeţean PSD Ion Spânu, încercând să înţeleagă necesitatea implicării CJ într-un proiect prin care cărăşenii ar putea beneficia de investigaţii RMN gratuite.La finele anului trecut, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa beneficia de o importantă şi necesară investiţie – un aparat RMN. Însă investigaţiile RMN sunt decontate de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate numai pentru pacienţii internaţi în spital, ceilalţi trebuind să plătească sume cuprinse între 550 şi 1.500 de lei, în funcţie de complexitate.

O soluţie pentru această problemă ar fi ca biletele de trimitere emise de medicii specialişti pentru tratamentele în sistem ambulatoriu să poată fi decontate, prin intermediul unui ONG, de către CJAS. În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean de vineri, 15 februarie, la care au fost prezenţi şi doi medici, Dumitru Secăşan, director al Spitalului de Urgenţă, şi consilierul judeţean Romeo Dumitrescu, s-a propus constituirea unei astfel de entităţi, numită „Salus Remedies“, la care CJ să participe ca şi membru asociat.

„Acest ONG este o soluţie prin care noi încercăm să îi ajutăm şi pe cei care nu sunt internaţi în spital să îşi facă gratuit investigaţii RMN. Aparatul RMN, pentru a avea o activitate rentabilă, ar trebui să efectueze 14 investigaţii pe zi, deoarece el şi când este în stand-by consumă foarte multă energie electrică. În acest moment, se fac doar patru investigaţii în medie pe zi, iar costurile sunt mari. Asociaţia aceasta este singura formă prin care putem încheia contract cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru a deconta investigaţiile RMN în regim ambulatoriu“, a declarat Dumitru Secăşan.

Acest proiect este foarte important pentru cărăşeni. Omul îşi poate face investigaţie RMN pe baza biletului de trimitere de la medicul specialist, fără a mai scoate din buzunar bani. În plus, pacienţii nu vor mai merge la Timişoara sau în alte judeţe să facă RMN şi noi absorbim contravaloarea investigaţiilor realizate în alte judeţe“, a completat şi Romeo Dumitrescu. „Astfel de parteneriate publice private pentru servicii medicale există în toate judeţele, cum este, de exemplu, la Timişoara, firma Neuromed“, a adăugat dr. Secăşan.

Însă după argumentele medicale şi umanitare, au urmat cele… financiare, în momentul în care consilierul judeţean Ion Spânu a intervenit, întrebându-i pe cei doi medici care este necesitatea înfiinţării acestei asociaţii, cât costă acest lucru Consiliul Judeţean sau care sunt cotizaţiile membrilor. „Observ în expunerea de motive că aparatul RMN consumă mult şi în stand-by. De ce nu s-a făcut un studiu de fezabilitate înainte de achiziţionare pentru a vedea cât ne costă? De ce e nevoie de un ONG pentru acest RMN? Care sunt cotizaţiile membrilor asociaţiei?“, spunea Spânu.

Cu calm, cei doi medici au mai pierdut zeci de minute pentru a explica, încă o dată, necesitatea înfiinţării asociaţiei pentru ca pacienţii să îşi poată face investigaţii gratuite, iar directorul juridic al CJ, Darian Ciobanu, a adăugat că acele cotizaţii ale membrilor nu sunt sume mari, poate sunt chiar modice. Într-un final, după ce Ion Spânu a spus că „am înţeles necesitatea asociaţiei, dar am pus atâtea întrebări pentru că noi, consilierii PSD, suntem mai grei de cap“, proiectul a fost cuantificat ca o faptă pozitivă şi aprobat.

Totuşi, nu putem să nu ne întrebăm cât de interesat este un consilier judeţean de cei pe care îi reprezintă dacă a ajuns să pună în faţa sănătăţii lor nişte costuri. Sau, dacă nu a făcut asta, atunci de ce au mai fost necesare astfel de observaţii? Cert e că locuitorii acestui judeţ pot trăi liniştiţi fără oricare dintre consilierii judeţeni. Fără un RMN e mai greu…

Nina Curiţa

3 Comments

  1. în anii ’60; doi ciobani, după ce și-au vândut marfa, intră într-un bar pentru a se cinsti:
    barmanul: – domnii ce dorește?
    un cioban: – două moace!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! (lichior mocca)

    cam așa și cu () consilierul ăsta; nu și-a mai dat jos blindajul de plumb; d-aia-i MAI GREU DE CAP!!!!!! (unii au rămas cu blindajul de plumb deși Cernobâlu hă, hă,hă,………!!!!!!!!!!

  2. Nene intre a fiiiii prost si a face pe prostul e o diferenta enorma… toti faceti parte din prima categorie si asta e trist!

  3. Pe cand infiintarea unui ONG care sa deconteze taxele (in euro), solicitate de medici…pentru o interventie chirurgicala (de paregzamplu). ?
    Just asking

Adaugă comentariu