Caraş-Severin, Romania

„Fiecărui membru din cadrul Biroului Municipal al PNL i-a revenit câte un cartier din cele 21 ale Reşiţei. Avem ca termen data de 20 mai pentru a întări rândurile partidului cu aceste organizaţii de cartier“, a precizat Ioan Popa, preşedintele PNL Reşiţa. În plus, Popa a ţinut să facă o „fotografie a momentului“ privind municipiul de pe Bârzava, susţinând că îşi asumă, chiar şi din partea colegilor liberali, unele decizii greşite din trecut.

Societăţile Urban şi Pieţe trebuiau privatizate în maximum şase luni. Urbanul e azi practic desfiinţat, CET-ul e în faliment, la fel şi Prescom-ul, iar SC Pieţe e într-o situaţie disperată. Niciunul dintre managerii acestor societăţi nu a avut autonomie. Au fost obligaţi să stea cu coloana aplecată şi cu mâna întinsă pentru bani care li s-ar fi cuvenit de drept“, a precizat Ioan Popa.

Preşedintele PNL Reşiţa a concluzionat, privind la alegerile din 2012, că „aş vrea să merg până la capăt, pentru că, de plătit pentru tot diletantismul actual plătim toţi. Nu voi tolera mici aranjamente atâta timp cât partidul mă va delega să mă ocup de interesele acestui oraş“.

Flavius Rotariu

Adaugă comentariu