Caraş-Severin, Romania

Prevăzut iniţial să se desfăşoare pe terenul de atletism din cadrul Complexului „Francisc Vaştag“ din municipiu, concursul profesional al serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, s-a desfăşurat pe stadionul „Mircea Chivu“ din Valea Domanului.

La concurs au participat câte două echipaje din Timiş, Gorj, Arad, Mehedinţi, Hunedoara şi Caraş-Severin. Din judeţul nostru
au participat un echipaj din Grădinari, la serviciul voluntar, şi un echipaj UCMR, la serviciul privat.

Încă din prima zi, concurenţii au dat dovadă de multă viteză şi îndemânare, serviciile voluntare şi private dovedind că sunt pregătite să intervină pentru stingerea incendiilor şi intervenţiile la care ar putea fi solicitaţi.

Ultima zi a concursului a stabilit şi câştigătorii, după ce echipajele au fost nevoite să treacă prin ultima probă, „Dispozitivul de Intervenţie“, la care aportul şi l-au adus toţi pompierii de la fiecare echipă participantă.

Fiecare echipă participantă a fost premiată de către organizatori, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ Caraş-Severin, Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi Primăria Reşiţa.

Echipajul clasat primul la fiecare categorie va participa la faza finală a concursului. Competiţia se va desfăşura între 17-19 august a.c., la Ploieşti. Primul loc la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă a fost ocupat de către echipajul din Giroc, în timp ce la Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă, câştigătoare a fost echipa RAAN din Drobeta Tr. Severin.

Un premiu special, premiul Fair-Play, acordat de către Tilică Pîrvulescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, a primit UCM Reşiţa.

Camelia Giuca

[email protected]