JCS: Doamnă prof. Doina Ţundrea au trecut zece ani de când sunteţi în pensie.
Ţundrea: Da. Şi au trecut foarte repede. De fapt, nici nu ştiu cum au trecut. Pentru că, poate vă surprinde, sunt destul de ocupată. Am rămas activă, dar nu chiar ca atunci când am lucrat la club.
JCS: Aţi fost foarte legată de C.S.Ş.R., pentru că i-aţi dedicat 20 de ani, ca director, doi ca director adjunct şi alţi câţiva ca sportivă. Şi văd că aţi rămas cu sufletul la şcoală. Chiar dacă, după o aşa de vastă activitate, aţi fost schimbată, fiindcă aţi căzut la… interviu.
Ţundrea: A fost, într-adevăr, o lovitură. Nu pentru că am fost schimbată, ci pentru modul cum s-a făcut. Destul de jenant. S-a dorit o schimbare, cu orice preţ. Din fericire n-au putut să-mi ia succesele şi rezultatele foarte bune obţinute de sportivi, care mi-au alinat suferinţa. Dar, chiar dacă s-a întâmplat ce s-a întâmplat, am rămas legată de club. Mă bucură succesele, mă dor insuccesele.
JCS: Când aţi preluat funcţia de director al clubului?
Ţundrea: După ce doi ani şi jumătate am fost director adjunct, din 1978 şi până în 1998, am coordonat întreaga activitate.
JCS: A fost o perioadă grea, dar plină de satisfacţii. Pentru că, la un moment dat, C.S. Şcolar a ajuns să se bată cu renumitele Steaua şi Dinamo, menţinându-se ani buni în „coasta“ lor. Cum aţi reuşit?
Ţundrea: Aşa este, a fost o perioadă grea, dar pot să zic şi frumoasă. Am avut un colectiv excepţional de profesori şi antrenori, la nivelul celor 12 discipline sportive. Apoi, am găsit înţelegere la nivelul municipiului. Şi toată lumea a căutat să ne sprijine. Astfel, am ajuns la aceste rezultate, invidiate de cele două cluburi bucureştene. Pentru că nu puteau concepe să fie înfruntate de un club şcolar. În acea perioadă am ajuns să avem şi una dintre cele mai bune baze sportive, doar C.S.Ş. Constanţa se mai putea mândri cu asemenea condiţii. În completare, aş dori să mai spun că profesorii şi antrenorii de atunci au muncit cu dăruire, cu multă pasiune, şi aşa au venit performanţele. În plus, şi personalul auxiliar a înţeles că trebuie să fim o echipă unită.
JCS: Aţi putea spune care a fost cea mai mare satisfacţie a muncii dumneavoastră?
Ţundrea: Au fost multe satisfacţii. Dar, dacă este să mă opresc la una a fost aceea că şcoala noastră a dat sportivi la Olimpiade. Este ţelul fiecărui antrenor, sportiv şi conducător.
JCS: Sunteţi, deci, mândră de ceea ce aţi lăsat în urmă.
Ţundrea: Sunt mândră. Şi am o satisfacţie deosebită atunci când, indiferent cu cine mă întâlnesc, ori din personalul cu care am lucrat acolo, sau colegi de-ai mei simt o plăcere reciprocă. E mare lucru să laşi loc de „Bună ziua“, peste tot.
JCS: Doamnă prof. Doina Ţundrea, cu toate că sunteţi pensionară, aţi rămas în lumea sportului. Sunteţi membru fondator al Filialei Caraş-Severin a Academiei Olimpice Române, v-am văzut şi la concursurile de înot…
Ţundrea: Într-adevăr particip la toate acţiunile filialei noastre, fac parte din comitetul de conducere al acesteia, din colectivul de arbitri la nataţie. Cum aţi sesizat, sunt în continuare aproape de mişcarea sportivă. Mă obligă, dacă vreţi, calitatea de profesor de educaţie fizică şi sport.
JCS: Numai că, iată, încet, încet, sportul este cam lăsat mai la coada preocupărilor.
Ţundrea: Nu ştiu ce se întâmplă! Dar, mă doare sufletul că în şcoli nu se mai face educaţie fizică, aşa cum ar trebui. În aceste condiţii baza de selecţie a scăzut extraordinar de mult. Pe de altă parte, acum este tot mai greu să motivezi copiii să participe la competiţii. Să facă mişcare. De când cu calculatoarele… Însă, după părerea mea mult depinde şi de cadrul didactic. Pentru că în prezent baza sportivă din şcoli este mult mai bună ca în trecut. Pe vremea mea făceam sport în clasă. Nu era igenic, dar nu aveam ce face. Acum este jalnic să vezi câţi copii vin la orele de educaţie fizică. Sigur, nu pot generaliza. S-au schimbat multe, dar mişcarea trebuie să rămână un concept prioritar.
JCS: Cum vedeţi viitorul C.S. Şcolar Reşiţa?
Ţundrea: Ca mai toate cluburile din ţară, nu-l văd într-o lumină foarte bună. În moment ce la vârf nu se mai acordă atenţie cluburilor sportive şcolare, care întotdeauna au fost pepiniera sportului de performanţă, este greu să supravieţuieşti.
Marius Moraru