Caraş-Severin, Romania

Spre exemplu, o pensie de 250 lei va creşte cu aproximativ 90 de lei.

„Mă bucur că un astfel de proiect de lege a fost votat de Camera Deputaţilor. Nivelul pensiilor e foarte mic, în România şi mai avem până să asigurăm o pensie care să ducă la un trai bun, dar trebuie remarcat că e un salt semnificativ”, a declarat deputatul arădean PD Constantin Igaş.

Deputatul democrat Constantin Igaş a venit în sprijinul pensionarilor ori de câte ori a avut prilejul. „Ştiu ce înseamnă viaţa de pensionar. Încă din 2003 am avut un program intitulat «DA pentru pensionari» prin care ajutam familiile cu pensii mici, în special cele din mediul rural.

De asemenea, Partidul Democrat a prmois în campanie o reformă a sistemului de pensii şi atât timp cât ne-am aflat la guvernare ne-am ţinut promisiunea”, a completat deputatul Constantin Igaş.

A.G.