Însă, se pare că administraţia staţiunii are datorii nu numai la bugetul de stat ci şi la diverse firme. Miercuri, la redacţie ne-a vizitat Vasile Teleagă, reprezentantul unei societăţi din Băile Herculane pentru a ne vorbi despre o problemă pe care nici pe căi judecătoreşti nu a putut să o rezolve.
„Problema mea e una care mă arde la buzunare. Am văzut că dl Vasilescu spune că datorează bani şi are de încasat bani. Ştiu că e greu. Dar greu mi-e şi mie, de exemplu, pentru că am de încasat peste 450 de milioane de lei vechi de la primărie şi nu mai reuşesc să-i obţin. I-am dat în judecată, am câştigat. Apoi, prin executor judecătoresc, s-au poprit conturile în luna ianuarie a acestui an. Degeaba, pentru că nu primesc nici un ban. Nu pot să cred că nu se respectă o decizie a unei instanţe, o poprire de conturi. Trebuia ca de la data popririi până acum să mi se achite o tranşă din datorie, dar până azi nu mi s-a dat nimic“, ne-a spus dl Teleagă.
Mai exact, Primăria Băile Herculane datorează bani firmei lui Vasile Teleagă pentru diverse servicii prestate între 2006 şi 2008. „Noi, la cererea Consiliului Local Băile Herculane, am prestat în favoarea acestuia servicii de cazare şi masă pentru jandarmi şi alţi invitaţi, cu ocazia mai multor festivităţi. Există facturi emise în aceşti ani, dar care au fost achitate doar parţial. La dosar au fost administrate probe cu înscrisuri. Şi nu e corect să îmi spună contabilii de la primărie că nu-mi mai văd banii“, ne-a mai spus reprezentantul firmei creditoare.
În Ordonanţa nr. 670 din aprilie 2009, instanţa arată că „în vederea rezolvării litigiului pe cale amiabilă, debitorii au fost convocaţi la conciliere directă, dar cu toate acestea nu s-au prezentat şi nici nu au achitat debitul restant. Debitorii, deşi legal citaţi, nu au trimis reprezentanţi în instanţă şi nici nu au formulat întâmpinare“.
„Pe mine nu mă interesează cine a fost primar sau cine este. Atâta timp cât eu am fost domn şi am servit administraţia atunci când a fost nevoie, am pretenţia să fiu respectat şi nu să mă rog pentru banii mei. Consider că am aşteptat destul atâta vreme. Dacă nici acum, după ce se aprobă bugetul, nu-mi voi primi banii, înseamnă că nu mai există respect pentru nimic în ţara aceasta. Aşa cum dl Vasilescu vrea să primească banii de la datornici, indiferent de când datează datoriile, aşa vreau şi eu să mi se achite ceea ce administraţia din Băile Herculane îmi datorează. Nu am venit la dvs. pentru imagine ci pentru că, în vremurile astea grele, nu-mi permit să renunţ la acei bani. Cred că nimeni nu-şi permite să piardă atâţia bani şi primarul Nicuşor Vasilescu ştie bine acest lucru“, a mai adăugat Vasile Teleagă.
Nina Curiţa