Disperat pentru că a arătat că încrederea şefilor PD-L în parlamentari este tot atât de mare ca şi a acestora în şefi. Şi, ca să nu se mai petreacă vreun derapaj ca la păcăleala cu TVA, s-a recurs la măsura extremă a abţinerii. O măsură, de altfel, eficientă – s-a putut vedea clar „cine e cu noi“ şi cine nu, orice „trădător“ putând fi executat scurt. Democratic, nu?
Ceea ce mă aduce la partea ridicolă. Mai vreun an şi ceva şi va începe campania electorală (aia pe faţă, că cea discretă nu a încetat niciodată). Vom auzi iar îndemnuri patetice să mergem la vot, să ne facem datoria civică, democratică etc. În traducere, „mergeţi să ne votaţi ca noi în Parlament să ne abţinem şi să votăm doar atunci când ne permite partidul“.
Dacă în Parlamentul României tot se votează numai în funcţie de ordinele liderilor de grupuri, să fie aleşi doar aceştia (sau să fie direct numiţi) şi nu mai trebuie să plătim câteva sute de muţi care prind glas doar la ordin. Şi nu mă refer aici doar la PDL, pentru că toate partidele noastre au aceeaşi politică în care vocea individului este acoperită de cea a formaţiunii. Nu joci în „echipă“, la următoarele alegeri rămâi în „tribune“.
Pe de altă parte, trebuie să recunosc că am ajuns să am o oarecare admiraţie faţă de Emil Boc, faţă de talentul său de supraviețuitor ca politician şi premier. Să reuşeşti să ajungi, în doar câţiva ani, unul dintre cele mai hulite personaje din istoria politicii româneşti, să pierzi până şi încrederea unei bune părţi a propriului partid, să fii înjurat la orice colţ de stradă şi să reuşeşti cumva să cazi tot în picioare, nu e la îndemâna oricui.
Să fie doar întâmplarea? Un experiment al divinităţii care vrea să vadă dacă nu cumva poate înlocui cele zece urgii ale Egiptului cu una şi bună? Sau sprijinul preşedintelui Băsescu (deşi nici acesta nu stă pe roze – nici măcar pe cele pedeliste), dispus să menţină cu orice preţ un subordonat cu dublu rol – de executant perfect al ordinelor şi de paratrăsnet pentru nemulţumiri?
Sau poate un inegalabil talent al lui Boc în sforării politice, care-i permite să se ridice deasupra unor adversari prea slabi ca să-l dărâme? Nu ştiu… Cred că şi în cazul unui război nuclear, nu doar gândacii de bucătărie ar supravieţui ci şi premierul Emil Boc. Doar pentru că, aşa cum spunea Octavian Paler, politica nu are principii, are doar interese.
Nina Curiţa