Caraş-Severin, Romania

Aşteptată cu o anumită teamă, confruntarea cu Pandurii Tg. Jiu a fost una dominată de handbaliştii reşiţeni, care au tratat meciul cu maximă seriozitate.

Lecţie de handbal
De altfel, victoria cu 30-23 (15-12) a fost şi rodul unui joc tactic superior partenerilor de ntrecere, impus de antrenorii Aihan Omer şi Gligore Czari, cu Damjanovic, un portar în mare formă, care a dat multă siguranţă în faza de apărare. Totodată, „principalul“ reşiţean i-a predat fostului contracandidat la cârma primei reprezentative, Vasile Stângă, o adevărată lecţie de handbal.

Poate şi din acest motiv conferinţa de presă organizată după meci a fost una foarte scurtă.
 „În primul rând diferenţa, zic eu, a făcut-o prima dată ştiinţa jocului, a declarat tehnicianul gorjean Vasile Stângă. Echipa din Reşiţa a fost peste a noastră. A profitat de foarte multe situaţii. Apoi, a doua cauză a înfrângerii noastre au fost eliminările. Nu m-am uitat pe foaie, dar am avut foarte multe eliminări. Şi, cu asemenea eliminări n-ai nici o şansă să câştigi. Reşiţa a făcut un meci bun, şi îi doresc succes în continuare“.

La rându-l său, prof. Aihan Omer a precizat: „Sunt bucuros pentru victorie. A fost o victorie muncită. Noi ne-am pregătit foarte atent pentru acest meci. Mai ales că anul trecut am pierdut la Tg. Jiu nişte puncte foarte importante în lupta pentru titlu. Atunci, ştiind că echipa oaspete a făcut câteva transferuri foarte bune, a trebuit să fim foarte atenţi. Să jucăm exact. Şi, aşa după cum a spus Vasile, avem jucători care ştiu să valorifice imediat greşeala adversarului“.
Marius Moraru
[email protected]