Caraş-Severin, Romania

În intersecţia Străzii G.A. Petculescu cu Strada Bega sunt amplasate patru semafoare care nu funcţionează de aproximativ o săptămână. Şoferii se văd nevoiţi să se folosească doar de cunoştinţele regulilor de circulaţie iar pietonii şi-au sporit atenţia când vine vorba de traversarea străzii.

Intersecţie cu bucluc

Gradul de risc este destul de ridicat pentru că vizibilitatea pe două artere ale intersecţiei este aproape inexistentă. De rezolvarea problemei este responsabilă Primăria Reşiţa. Purtătorul de cuvânt al acestei instituţii, Daniel Botgros, ne-a spus că „Serviciul de Gospodărire Comunală s-a deplasat imediat pentru a soluţiona problema. În primă fază s-a găsit o siguranţă stricată care a fost înlocuită. Aceasta s-a defectat din nou şi am realizat că de fapt problema este mai gravă“.

De menţionat e faptul că de la semafoarele mici pleacă toată problema. „Acestea le strică pe cele mari“, a adăugat Daniel Botgros. Intersecţia va ieşi din „paralizie“ cel târziu pe data de 13 octombrie, asta dacă electricienii societăţii Urban nu vor remedia avaria.

În acest caz, Primăria Reşiţa va contacta o firmă specializată pentru a pune semafoarele din nou în funcţiune.

Alexandra Mănescu

[email protected]