Astfel, PNL vine în faţă cu un salariu mediu de 800 de euro, mii de şcoli şi de grădiniţe sau jumătate de milion de noi locuri de muncă! Nici PD-L nu rămâne mai prejos, promiţând un salariu mediu de 905 euro (adică plus 105 faţă de liberali…), unul minim de 405 euro, pensii şi alocaţii mai mari, buget majorat la sănătate şi educaţie, etc.
De departe cei mai darnici sunt social-democraţii (de, îşi permit, ba chiar sunt obligaţi, doar sunt în opoziţie…), care, chipurile, vor da, pe lângă „obişnuitele” majorări de salarii şi pensii, o a 13-a pensie (!), faimoşii 25.000 de euro pentru românii care se întorc din străinătate, reduceri de TVA, şcoli, grădiniţe, ş.a.m.d. Măcar au renunţat la tractoarele cu GPS (cel puţin deocamdată…).
Alături, se enumerau efectele crizei mondiale asupra unor economii infinit mai puternice decât cea a României – francezii în culmea fericirii că au o creştere economică de 0,1% (la limita recesiunii), îngrijorarea germanilor sau englezilor, mai puţin „norocoşi” decât aceştia sau previziunile sumbre ale analiştilor economici.
Oare clasa politică românească e chiar atât de capabilă încât să transforme ţara noastră într-o oază de creştere economică într-un deşert al recesiunii? Să scoată bani de pensii şi salarii mai mari reducând în acelaşi timp taxele şi impozitele? Sau sunt atât de disperaţi după „ciolan” încât să ne promită câte-n lună şi-n stele?
Nu de alta, dar precedente ar fi, cam în aceeaşi perioadă a anului, în 1989, se auzea faimosul „Nicule, mai dă-le o sută!” Trebuie să recunoaştem progresul – 18 ani mai târziu, ni se promit o sută PLUS cinci…
Nina Curiţa