Caraş-Severin, Romania

Cei trei au fost filmaţi duminică seara, după ora 20, evoluând pentru una din echipele angrenate la turneu, unde sunt oameni de bază. Imaginile au fost difuzate luni pe postul Transilvania TV. Antrenorul Florin Farcaş a rămas surprins de gestul elevilor săi.

„Nu sunt profesionişti. Aici se vede ataşamentul lor faţă de club. Nu era normal ca după o înfrângere, şi mai ales în situaţia în care este FC Bihor, să facă aşa ceva. Poate nu s-au obosit destul la Alba Iulia şi au vrut să-şi consume energia”, a spus Farcaş. Preşedintele Alexandru Toth a comentat situaţia, prezentând un articol din Regulamentul de Ordine Interioară.

„Jucătorul se obligă să-şi pună şi să-şi folosească în mod nelimitat întreaga putere şi capacitate sportivă în interesul clubului al cărui angajat este. Vom vedea sâmbătă, în meciul cu Auxerre Lugoj, dacă faptul că au jucat pe sintetic este în beneficiul clubului. Dacă nu, vor suporta sancţiunile regulamentului intern, care pot merge până la rezilierea contractului”, a explicat Toth.

Teodor Biris