Criza economică pare să-i fi ocolit pe romii cu dare de mână din comună. Întorşi acasă din străinătate, aceştia continuă lucrările în interiorul palatelor ridicate cu ani în urmă. Catiţa Bumbu, în vârstă de 60 de ani, este de loc din Ticvaniu Mare.
Nu a învăţat multă carte, dar are şcoala vieţii. A reuşit să-şi ţină familia unită şi să facă din fiii ei oameni de nădejde. Acum, fiecare dintre ei o ajută să mai ridice câte un etaj la casa „bătrânească“, rămasă moştenire de la părinţi. „Copiii şi nurorile mele lucrează în străinătate şi ştiu să se descurce. Nu au multe clase, dar ştiu să facă bani, iar asta e cel mai important în ziua de azi“, ne-a spus femeia.
Bostanul s-a transformat în caleaşcă
„Noi ţiganii nu ştim decât să investim bani în afaceri comerciale, să facem turnuri, să le dăm jos şi să facem altele la modă, mult mai frumoase şi mai mari“, spune Viorica Muntean, nora Catiţei. După un an de muncă în Italia „unde am înfiinţat o societate comercială, prin intermediul căreia cumpăr haine şi le vând tot în Italia (!)“, Viorica Muntean a reuşit să strângă destui bani pentru a ridica o bucătărie de vară, chiar lângă „casa părintească“, vila cu zece camere „mult prea neîncăpătoare pentru întreaga familie“.
Chiar dacă nu doreşte să investească o avere în noua construcţie, un lucru e cert „bucătăria trebuie să fie mai frumoasă decât cea a vecinilor sau a rudelor, că aşa e la noi, la ţigani, fudulie mare!“, mai spune Viorica.
Catiţa Bumbu nu a dorit să plecăm înainte să ne spună că faţă de alte vile din comună, a ei nu a costat decât 50.000 de euro: „Dacă ar fi avut copiii mei mai mulţi bani ar fi fost şi mai frumoasă, cu mai multe camere şi cu mobilă adusă tocmai din Italia. Dar ne mulţumim şi cu atât. Sănătate să ne dea Dumnezeu şi dacă va mai fi nevoie de ceva, în timp, o să le facem pe toate“.
Roxana Nafiru
[email protected]
