Cea mai importantă unitate spitalicească din judeţ, dar şi cea cu cele mai mari datorii, va trece în întregime în subordinea Consiliului Judeţean Caraş-Severin. La sfârşitul acestei luni se va semna protocolul de predare-primire între Dragoş Luca, directorul coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin, şi Sorin Frunzăverde, preşedintele CJ.
Până atunci însă, printr-o dispoziţie a lui Frunzăverde, se va constitui o comisie mixtă, formată din angajaţi ai DSP, CJ şi de la spital, ce are ca scop inventarierea patrimoniului material, financiar şi uman al unităţii sanitare.
După preluare, managerul spitalului, Dumitru Secăşan, va încheia contractul de management cu administraţia judeţeană şi nu cu Ministerul Sănătăţii.
„Comisia Consiliului Judeţean preia faptic inventarul spitalului, urmând ca, alături de conducerea unităţii, să reglementăm finanţarea activităţii şi funcţionarea spitalului, pentru că sunt mari probleme în domeniul sănătăţii în România“, spunea la sfârşitul şedinţei CJ Sorin Frunzăverde. Inventarierea la care va proceda această comisie trebuie să fie finalizată până la data de 28 iunie 2010, pentru a se prelua spitalul cât mai urgent, asta pentru că în Hotărârea de Guvern care prevede descentralizarea este menţionat termenul de 1 iulie 2010 pentru finalizarea întregului proces.
Numai că, „şefii administraţiilor locale nu au fost de acord să preia spitalele cu tot cu datorii, motiv pentru care ministrul Sănătăţii s-a angajat să achite datoriile făcute de spitale până la 31 martie 2010“, după cum ne-a declarat Dragoş Luca, director coordonator al DSP. Datoriile spitalelor au ajuns la cifre impresionante, iar lucrurile sunt din ce în ce mai grave. De exemplu, Spitalul Judeţean de Urgenţădin Reşiţa are datorii în jur de 1,5 milioane de lei, motiv pentru care bolnavii de acolo nu mai au în meniu carne.
Însă, este posibil ca, după ce spitalul va fi preluat de către administraţia locală, lucrurile să se remedieze, întrucât nu numai că datoriile vor fi achitate de minister, dar şi banii pentru derularea activităţii vor veni tot de la Bucureşti.
Anca Preda