„Dorim să semnalăm că această decizie a venit tardiv şi nu reprezintă o soluţie la situaţia creată de incompetenţa de care întreg cabinetul Tăriceanu 2 a dat dovadă, capitolul Invăţământ fiind cel mai dezastruos manageriat de către voiajorul Adomniţei” a declarat Daniel Tămaş, liderul OSPDL Cluj. Acesta consideră că lipsa locurilor în cămine, subvenţionarea transportului pe mijloacele de transport în comun precum şi creşterea burselor studenţilor trebuie să fie prioritatea zero pe agenda Guvernului. La aceasta se adaugă şi negocierile cu Organizaţiile Studenteşti, atât politice, cât şi apolitice, care ar trebui să înceapă în cel mai scurt timp. Studenţii PDL apreciază că toată criza bugetarilor din acest moment este generată de „lipsa de profesionalism cu care fostul ministru a decis să acţioneze în plenul Parlamentului în momentul votării majorării cu 50% a salariilor profesorilor”. Totodată studenţii democrat-liberali au acuzat cabinetul Tăriceanu 2 de lipsă de profesionalism şi susţin că primilor doi ani de guvernare ai PDL se datorează creşterea economică.
CIPRIAN IANCU
