Caraş-Severin, Romania

Colegiul Economic al Banatului Montan din municipiu dispune de 16 săli de clasă, în care studiază, în două schimburi, 1.200 de elevi. Deşi în ultimii ani, mai multe şcoli şi licee din judeţ au beneficiat de finanţări importante pentru lucrări de reabilitare şi modernizare, Colegiul Economic al Banatului Montan nu a avut parte de aşa ceva. Nu de puţine ori, datorită lipsei de spaţiu, conducerea colegiului a apelat la directorii altor licee din municipiu, pentru ca aceştia să pune la dispoziţia elevilor de la Economic clase de studiu.

Însă, problemele colegiului, cel puţin cele legate de infrastructură, sunt pe cale de a se rezolva. Cu sprijinul Compartimentului Proiecte, Programe şi Relaţii Internaţionale, din cadrul Primăriei Reşiţa, şi cel al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, conducerea Colegiului Economic al Banatului Montan a implementat un proiect prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, în vederea extinderii, reabilitării, modernizării şi dotării unităţii de învăţământ.  În cadrul conferinţei de presă, susţinută miercuri la Casa Municipală, Marina Spătaru, directorul Colegiului Economic al Banatului Montan, a mărturisit că un rol important în decizia acesteia de a accesa fonduri europene l-a avut consilierul local Ioan Benga.

„De câte ori Benga intra în şcoală ne spunea că este foarte urâtă! Aceste criticii ne-au stimulat în mod constructiv şi ne-au împins să implementăm acest proiect care, pe lângă extinderea corpului de şcoală, mai vizează reabilitarea clădirii, refacerea instalaţiilor electrice, sanitare şi de încălzire, precum şi dotarea cu echipamente a unităţii de învăţământ“, a precizat Marina Spătaru, nu înainte de a mulţumi primăriei, consiliului local şi reprezentanţilor ADR Vest, cei care au jucat un rol important în reuşita atragerii fondurilor europene.

Contractul de finanţare al proiectului a fost semnat în această săptămână, în prezenţa primarului Mihai Stepanescu, iar termenul de finalizare al lucrărilor este data de 1 ianuarie 2012. Astfel, în aproximativ doi ani, Colegiul Economic va dispune de zece săli de clasă noi, sală profesorală, cabinete şi laboratoare de lucru şi grupuri sanitare noi. Valoarea totală a proiectului este de 10,7 milioane de lei, iar Consiliului Local Reşiţa a contribuit cu suma de 290 de mii de lei.

Roxana Nafiru