CARAŞ-SEVERIN – În opinia sindicaliştilor, noua lege a Sănătăţii trebuie să fie una care respectă principiul solidarităţii.
Sindicatul angajaţilor din cadrul Caselor de Asigurări de Sănătate, CASIND, a iniţiat o dezbatere pentru a implementa în cadrul viitoarei Legi a Sănătăţii ideea de autonomie a Casei naţionale de Asigurări de Sănătate şi trecerea acesteia în directa subordine a Parlamentului. Preşedintele CASIND Caraş-Severin, Nicolae Drăgan şi vicepreşedintele sindicatului, Carmen Ghitera, au adus argumente pentru această măsuri, miercuri, într-o conferinţă de presă.
Cei doi consideră că acest demers este necesar în principal pentru controlul fondurilor care sunt colectate de la asiguraţi şi utilizarea lor strict pentru scopul în care sunt colectate. În opinia sindicaliştilor, noua lege a Sănătăţii trebuie să fie una care respectă principiul solidarităţii.
Nicolae Drăgan, preşedintele CASIND Caraş-Severin, consideră că la acest sistem de solidaritate ar trebui să contribuie toţi cetăţenii.
„Nu este normal ca nici patru milioane de oameni să susţină fondul de sănătate pentru aproape 15 milioane de persoane. De asemenea, susţinem ca acest legislativ să aprobe accesul caselor private de sănătate în România, dar pe segmentul asigurărilor complementare, dedicate acelor persoane care pot să susţină financiar o altă calitate a serviciilor spitaliceşti. Sindicatele susţin acea mare masă de oameni şi, prin urmare, păstrarea Caselor sociale de sănătate, pentru ca toţi cetăţenii să poată beneficia de un minim de asistenţă socială”, afirma Drăgan.
Liderul sindical susţine că pachetul minimal de bază pentru sistemul de sănătate trebuie să apară de urgenţă, astfel încât să se cunoască de ce sumă va beneficia fiecare bolnav şi pentru care servicii medicale.
„Când vorbim de autonomia Casei Naţionale de Sănătate, sunt trei elemente reale şi distincte care pot face ca sistemul să fie bine gestionat: banii să fie încasaţi direct de către noi, să fie gestionaţi de către noi şi să fim sub directa coordonare a Parlamentului, pentru că atunci Casa Naţională poate să îşi creeze norme de funcţionare, de contractare, în mod independent de Ministerul Sănătăţii. Banii trebuie gestionaţi de cei care îi colectează şi nu să intre în bugetul consolidat al statului, unde pier fără urmă. Noi reprezentăm o bancă pentru asigurarea serviciilor medicale membrilor care contribuie la fond“, a mai precizat Drăgan.
Flavius Rotariu
