Caraş-Severin, Romania

Scopul întrunirii a fost cât se poate de precis, după cum a punctat rectorul UAV, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ: „Transformarea Mureşului şi a mediului înconjurător într-un spaţiu de care să ne bucurăm cu toţii.”

La fel s-a exprimat şi reprezentantul oraşului Szeged, Szabó Lázlo „Nu putem să rezolvăm decât împreună problema poluării râului şi în acest scop trebuie să ne găsim cât mai mulţi aliaţi” şi Palovics Péter, preşedintele ONG-ului de protecţia mediului şi a naturii: „Flora şi fauna Mureşului sunt bunuri ale noastre comune şi merită a fi protejate”.

În concluzie, viceprimarul Levente Bognar „ a fost încântat de prezenţa participanţilor şi a muţumit UAV pentru implicare, privind vizionar la dezvoltarea turismului nautic pe Mureş” şi a invitat lumea să participe la conferinţa „Forumul Mureşului”, ce s-a desfăşurat în continuare în Sala „Iuliu Maniu.”

Fulga Horga